Asociația “Suport Regiunea Centru”, Jurnalul de mâine și Centrul LearnEx, în parteneriat cu Universitatea “Danubius” din Galați, organizează “Digital Nerds Contest”.
Concursul are ca scop aplicarea cunoștințelor acumulate de către copii, elevi și studenți în ceea ce privește domeniul IT și este dezvoltat pentru toate categoriile de vârstă astfel:
Juniori în Programare
Adresat copiilor din ciclul primar, presupune realizarea unei aplicații/ unui joc în orice platformă, folosind programarea cu blocuri și respectând tema dată. Exemple de platforme: AppInventor, Scratch, Microbit, CodeMonkey.
Copii în STEM
Adresat tinerilor din ciclul gimnazial, propune realizarea unei aplicații/ unui joc într-o platformă care vă permite să scrieți un cod. (Se poate alege orice platformă atât timp cat NU este folosită funcția de programare cu blocuri). Exemple de platforme: Roblox Lua, Swift Playgrounds
Tineri în IT
Secțiunea este împărțită în două subcategorii, pentru liceeni și pentru studenți. Fie că vă plac aplicațiile (C, C++, C#, Java), jocurile (Unity) sau sistemele embedded (Arduino, Raspberry Pi), alegerea este a voastră. Participarea este permisă în echipe de maximum trei persoane. Singurul inamic este timpul, trei zile, și vă așteaptă o provocare pe măsură.
Calendarul concursului este următorul:
8 Februarie – 5 Aprilie 2021 – Perioadă de înscrieri
5 Aprilie 2021 – Lansarea temei pentru categoriile I și II
5 Aprilie – 15 Aprilie 2021 – Conferințe pe teme IT
16 Aprilie 2021 – Lansarea temei pentru categoria III (Hackathon)
18 Aprilie, 23:59 2021 – Dată limită pentru încărcarea de proiecte
Pe parcursul concursului, va fi organizată o serie de conferințe pe diverse teme din domeniul IT, având ca invitați profesori universitari și specialiști în domeniu. Printre temele care vor fi abordate în cadrul conferințelor se numără: Inteligența artificială, Robotica, Mecatronica, Soluții de robotizare și automatizare, Managementul datelor, Securitate cibernetică, Tehnologia în agricultură – Agricultura de precizie, Meseriile viitorului și IT-ul, Hardware la purtător, Alfabetizare prin Internet, Cyber-bullying, E-sănătate.
Conferintele se vor desfășura online, fiind accesibile pentru toți participanții la concurs prin intermediul platformei Zoom.
Fiecare participant va avea la dispoziție 15-20 de minute pentru prezentarea proiectului sau a lucrării și încă 10-15 minute de conversație cu moderatorul.
Cei care doresc să participe la conferințe trebuie să transmită următoarele informații: Numele și Prenumele, Funcția, Tema sau Proiectul, Scurtă descriere a temei sau a proiectului.
Pentru mai multe detalii și pentru înscrieri, accesați http://digitalnerdscontest.ro.
Luni, 22 februarie, începe al doilea semestru academic la Universitatea “Danubius”. Activitatea universitara se va desfasura in sistem hybrid, ca si semestrul trecut, conform Ordinului comun al ministrului educației și ministrului sănătății pentru aprobarea masurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranța epidemiologică, nr.3235/93/4.02.2021 și în virtutea autonomiei universitare.
Cursurile vor avea loc online, http://cursuri.univ-danubius.ro:8080/portal, dar seminariile si laboratoarele se vor desfășura fizic, in salile de clasa.
Orarul poate fi consultat pe site-ul Universității Danubius, univ-danubius.ro/orare
Vă dorim succes!

|
PROIECT COFINANȚAT DE UNIUNEA EUROPEANĂ DIN FONDUL EUROPEAN STRUCTURAL ȘI DE INVESTIȚII PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN 2014 - 2020 |
|
|
Axă prioritară |
6 - Educație si competențe |
| Prioritatea de investiție 10.ii | Îmbunătățirea calității și eficienței și accesul la învățământ prin creșterea nivelului de competențe al personalului didactic în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile și prin diversificarea ofertelor educaționale corelate cu nevoile pieței muncii din sectoarele economice/ domeniile identificate prin SNC în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate |
|
Obiectiv specific |
Operațiune compozită OS. 6.7, 6.9, 6.10 |
|
Titlu proiect |
ÎNVӐŢӐMÂNT TERŢIAR INOVATIV CORELAT CU STRATEGIA DE DEZVOLTARE INTELIGENTӐ |
|
Nr. contract finanțare |
POCU/320/6/21 - 121659 |
Cod MySMIS 121659
Partener - Universitatea Danubius din Galați (P1)
METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI poate fi consultata aici.