International Social Business Summer Program 2021

Universitatea Internațională din Daffodil (UID), Bangladesh, în colaborare cu Asociația Universităților din zona Asiei și a Pacificului (AUAP) vă invită să vă înscrieți pentru a participa la cea de-a 5a ediție a International Social Business Summer Program (ISBSP) 2021 care se va desfășura între 14 și 18 august, 2021, pe o platformă virtuală, având următoarea temă: “New Minds for New World”.

Acest program de vară va include prelegeri susținute de specialiști în domeniu, tururi virtuale ale unor companii, sesiuni de studiu în grup și activități interculturale. La finele programului, studenții participanți vor primi un certificat de absolvire și trei credite academice din partea Universității Internaționale din Daffodil.

Sunt invitați să se alăture demersului studenți cu vârsta între 18 și 35 de ani, indiferent de pregătirea anterioară. Locurile sunt limitate.

Taxa de înscriere este în valoarea de 100 de dolari și poate fi plătită online sau prin transfer bancar, după înregistare.

Cei interesați sunt rugați să completeze formularul de înregistare și să îl trimită pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., înainte de 5 august 2021.

Business-ul social a fost introdus conceptual de către profesorul Muhammad Yunus, laureat al Premiului Nobel, și este considerat o soluție durabilă pentru rezolvarea problemelor de natură socială, dar și un instrument eficace pentru depășirea provocărilor COVID-19.


Articol de presă cu prilejul finalizării Activității A4 - 122555 SUCCES

header ue

 

„Solutii inovatoare pentru universitati si colegiul tehnic in vederea asigurarii competitivitatii procesului educational, corelat cu domeniile de specializare inteligenta-S U C C E S”

POCU/320/6/21/122555

Articol de presă cu prilejul finalizării Activității A4

Dezvoltarea și pilotarea a 6 cursuri (oferte educaționale) cu conținut inovator și componenta aplicativă, adresate studenților din ciclul de studii de licență/master

dedicată grupului țintă  format din studenții universităților partenere, din ciclul de studii de licență/master

 

În cadrul proiectului 122555 SUCCES Partenerii și Universitatea „Danubius” din Galați au dezvoltat și furnizat 6 cursuri cu caracter complementar programei universitare pentru ciclurile de licență/master. Fiecare din cele 6 cursuri se corelează cu unul din domeniile de specialitate inteligentă:

1. TIC, spațiul de securitate;

- Protecția datelor cu caracter personal;

- Fiscalitate directă aplicată;

- Bazele securității digitale;

- Securitatea rețelelor de calculatoare;

2. Sănătate:

- Abordarea multidisciplinară a pacientului vârstnic cu patologie cronică complexă;

- Aplicații ale tehnologiilor inovative pentru diagnostic și tratament.

La această acțiune au participat și cadrele didactice din învățământul terțiar universitar care au beneficiat de programul integral de formare profesională desfășurat în activitatea A3. Cursurile elaborate de către fiecare partener, au fost furnizate celor 322 studenților selectați în grupul țintă.

Ofertele educaționale pilotate vor fi incluse de către fiecare universitate parteneră în acest proiect, în programele de studii ale  specializărilor vizate sub forma unor discipline opționale.

Implementat de Universitatea „ Danubius” din Galați, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie T. Popa din Iași, Universitatea „Ștefan Cel Mare” din Suceava și SIVECO România SA, Proiectul „Soluții inovatoare pentru Universități și Colegiul tehnic în vederea asigurării Competitivității procesului Educațional, corelat cu domeniile de Specializare inteligentă - SUCCES” POCU 320/6/21/122555, se derulează în perioada 5 februarie 2019 – 4 august 2021, și are o valoare totală de 5.975.962,89 lei și o valoare cofinanțare UE de 4.982.989,93 lei, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

 

 

 

footer

 


COMUNICAT DE PRESĂ - 122555 SUCCES

header ue

 

Soluții inovatoare pentru Universități și Colegiul tehnic în vederea asigurării Competitivității procesului Educațional, corelat cu domeniile de Specializare inteligentă - SUCCES

 

UNIVERSITATEA “DANUBIUS” DIN GALAȚI, în parteneriat cu  cu Universitatea de Medicină și Farmacie T. Popa din Iași, Universitatea „Ștefan Cel Mare” din Suceava și SIVECO România SA, a implementat, începând cu luna februarie 2019, proiectul “Soluții inovatoare pentru Universități și Colegiul tehnic în vederea asigurării Competitivității procesului Educațional, corelat cu domeniile de Specializare inteligentă - SUCCES”, POCU 320/6/21/ 122555,  în Regiunile de dezvoltare Sud-Est, Nord-Est și București-Ilfov. Proiectul are o valoare totală de 5.975.962,89 lei și o valoare cofinanțare UE de 4.982.989,93 lei, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Obiectivul general al proiectului a fost  asigurarea unei instruiri axată pe domeniile inteligente de specializare din sectoarele economice cu potențial competitiv prin intermediul unei oferte educaționale actualizată și diversificată, dezvoltată în strânsă corelare cu prioritățile strategice regionale și naționale, însoțită de un pachet de măsuri de atragere a tinerilor către studiu, acompaniată de acțiuni de creștere a competențelor personalului didactic și care, împreună să contribuie la maximizarea șanselor de angajare pentru viitorii absolvenți din învățământul terțiar, universitar și non-universitar tehnic.

Proiectul a vizat formarea personalului didactic, îmbunătățirea/dezvoltarea și pilotarea ofertei educaționale, consilierea și sprijinirea financiară a persoanelor din grupuri vulnerabile – materializate în activitățile proiectului și reprezintă tot atâtea direcții prin care a fost atins obiectivul specific al programului, respectiv dezvoltarea resurselor umane prin creșterea accesului la un sistem de educație și formare profesională de calitate, stimularea ocupării, reducerea excluziunii sociale.

Scopul proiectului a fost realizat  pentru fiecare obiectiv specific al apelului de proiecte după cum urmează:

  • S. 6.7 crearea unui mediu educațional atractiv, atât cu ajutorul unor stimulente financiare direcționate către cei care au aparținut grupurilor vulnerabile, cât și prin intermediul unui progam de consiliere profesională.
  • S. 6.9, prin creșterea nivelulului de pregătire a personalului didactic inclus în grupul țintă prin îmbunătățirea competențelor profesionale specifice cu ajutorul unor cursuri de specializare profesională, respectiv un program de specializare postuniversitar, pentru dobândirea de competențe didactice în utilizarea conținutului educațional inovator și a resurselor moderne de predare, și un curs complementar care a vizat organizarea și furnizarea în medii online a cursurilor/aplicațiilor și promovarea de medii noi de învățare.
  • (S. 6.10) prin:
  • Înființarea unui colegiu tehnic cu specializarea “Administrator rețele locale și de telecomunicații” pentru care s-a dezvolta un program nou de studii ce include discipline cu conţinut inovator;
  • Furnizarea unui set de 6 cursuri complementare cu o importantă componentă aplicativă, în parteneriat cu mediul privat, adresate studenților din ultimul an de studii de la licență/master, de la profilurile și specializările din OMEN 5376/2017, în cadrul cărora s-a urmărit dezvoltarea unor competențe cheie pentru mediul profesional: protecția datelor cu caracter personal, securitate digitală, fiscalitate aplicată, aplicații ale tehnologiilor în diagnostic și tratament.

 

Conferința de închidere a proiectului se va desfășura în data de 15 iunie 2021, începând cu ora 12:00, în Sala Senatului a Universității “Danubius” din Galați.

În cadrul conferinței  vor fi prezenta  rezultatele proiectului.

 

Pentru mai multe informații privind proiectul, vă rugăm să contactați:

Universitatea “Danubius” din Galați

Manager de proiect: Conf. Univ. Dr. Corneliu Andy PUȘCĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Asistent manager: Asist.univ.drd Victoria Onofrei

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Coordonator Tehnic: Cătălin MUSTAȚĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

 

 

footer

 


ANUNȚ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI de CREARE CONŢINUT VIRTUAL

header ue

PROIECT COFINANȚAT DE UNIUNEA EUROPEANĂ DIN FONDUL EUROPEAN STRUCTURAL ȘI DE INVESTIȚII PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN 2014 - 2020

Axă prioritară

6 - Educație si competențe

Prioritatea de investiție 10.ii Îmbunătățirea calității și eficienței și accesul la învățământ prin creșterea nivelului de competențe al personalului didactic în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile și prin diversificarea ofertelor educaționale corelate cu nevoile pieței muncii din sectoarele economice/ domeniile identificate prin SNC în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate

Obiectiv specific

Operațiune compozită OS. 6.7, 6.9, 6.10

Titlu proiect

ÎNVӐŢӐMÂNT TERŢIAR INOVATIV CORELAT CU STRATEGIA DE DEZVOLTARE INTELIGENTӐ

Nr. contract finanțare

POCU/320/6/21 - 121659

ANUNȚ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI de CREARE CONŢINUT VIRTUAL prevăzut în cadrul activității A 3.2 din proiectul
“Învățământ terțiar inovativ corelat cu strategia de dezvoltare inteligentă”

În cererea de finanțare este prevăzută acordarea premiilor cursanților care îndeplinesc criterii de eligibilitate, în acord cu metodologia prevazuta in proiect. Premiile se acordă conform HG nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune 2014 – 2020 și HG 93/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020.

Cursanții incluși în grupul țintă al proiectului, în cadrul activității A.3.2 Dezvoltarea, autorizarea si pilotarea furnizarii de programe de studii adresate cursantilor din cadrul colegiilor universitare, vor primi premii constând în ochelari virtuali, conform criteriilor de selecție din prezenta metodologie.

Vor participa la concurs în vederea acordării premiilor doar persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

•fac parte din grupul ţintă al proiectului POCU/320/6/21/121659 “ÎNVӐŢӐMÂNT TERŢIAR INOVATIV CORELAT CU STRATEGIA DE DEZVOLTARE INTELIGENTӐ”, în cadrul activității A.3.2 Dezvoltarea, autorizarea si pilotarea furnizarii de programe de studii adresate cursantilor din cadrul colegiilor universitare. Apartenenţa la grupul ţintă se dovedeşte prin documentele justificative specifice depuse în momentul înscrierii în grupul țintă, care atestă această calitate.
•au participat și finalizat cursul de programare IT, în conformitate cu prevederile cererii de finanțare (dovada finalizării cursului).
•au transmis proiectul de conținut de realitate virtuală, conform cerințelor comunicate;
•au completat cererea de participare la concurs;
•s-au prezentat la testarea finala/evaluarea finala, conform fișei de prezență.
•participanții la Concurs sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, condițiilor și termenelor din cadrul prezentului regulament, așa cum au fost menționate.

Un cursant care a fost selectat ca membru al grupului țintă, în conformitate cu metodologia de selecție a grupului țintă pe baza unui dosar complet şi prin aplicarea criteriilor de selecție stipulate în această metodologie, poate fi premiat dacă sunt îndeplinite criteriile amintite mai sus.

 

Dosarul de participare la concurs va conține:

- dovada finalizării cursului,

- cererea de participare la concurs,

- proiectul de conținut de realitate virtuală elaborat conform cerințelor comunicate.

 

Regulamentul poate fi consultat aici

 

Informații suplimentare se pot obține de la:

Ciprian-Ștefan Buzatu

Expert GT, 0744213913, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Rodica Magearu

Expert GT, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 


Știri recente

© 2025 Danubius International University. All Rights Reserved.