Direcționează 3,5% din impozitul pe venit pentru programe sportive în Universitatea ta!

Asociatia Clubul Sportiv Universitatea Danubius creeaza programe educationale sportive pentru studentii si masteranzii din cadrul Universitatii Danubius si in anul universitar 2021-2022 se vor activa echipe de fotbal si de baschet la care vor fi legitimati sportivi dintre studentii danubieni. Pentru a putea dezvolta aceste programe, avem nevoie de ajutorul tau! Directioneaza 3,5% din impozitul pe venit catre Asociatia Clubul Sportiv Universitatea Danubius si intra in echipa sponsorilor nostri!

 

Pasul 1 - Descarca formularul 230 si completeaza-l cu datele tale

Pasul 2- Trimite-l scanat pana la data de 1 mai la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Pasul 3 - Poti lasa formularul completat la sediul Centrelor de Inscriere din orasul tau

LISTA AICI:  univ-danubius.ro/centre

 

FII TU CEL CARE PUNE MINGEA IN JOC!


“Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor” la Universitatea “Danubius”

Vineri, 23 aprilie, Universitatea “Danubius” marchează, pentru al doilea an consecutiv, “Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor” printr-un eveniment omonim, găzduit de Biblioteca instituției.

Dezbaterea va începe la ora 10.00, invitați fiind Prof. univ. dr. habil. Cristinel Munteanu, Conf. univ. dr. Gheorghe Lateș și Conf. univ. dr. Alina Cheșcă. Moderator al manifestării - Mirela Tarbă, Directorul Bibliotecii Universității “Danubius”.

“În fiecare an, pe 23 aprilie, de Sf. Gheorghe, are loc acest eveniment. Suntem la a doua ediție și încercăm să dăm bibliotecii un alt statut decât cel de depozit de carte. Dezbaterea va fi centrată pe ceea ce înseamnă cititorul care se raportează la diferite tipuri de texte pe care le înțelege după puterile sale”, ne-a spus Conf. univ. dr. Lateș.

Cu această ocazie, va avea loc și lansarea Cubului de Lectură al Universității “Danubius”, proiect inițiat de către Conf. univ. dr. Gheorghe  Lateș.


Identificarea și dezactivarea butoanelor emoționale disfuncționale

Eveniment care se adresează în principal psihologilor și studenților ce se pregătesc în domeniul psihoterapiei, consilierii și psihologiei clinice indiferent de orientare și nivel,
dar și altor categorii de participanți*

Workshop-ul urmărește sporirea gradului de congruență în exprimarea și trăirea emoțională prin intermediul următoarelor acțiuni:

  • dezvoltarea și perfecționarea abilităților de bază în procesul de autocunoaștere a propriilor emoții
  • dezvoltarea abilităților de dezactivare a butoanelor emoționale care pot reduce starea de incongruență a trăirilor emoționale
  • dezvoltarea competențelor necesare în procesul de evaluare și intervenție a clienților/pacienților ce reclamă un astfel de obiectiv terapeutic (pentru psihologi)

TRAINER: Nicu Ionel Sava, doctor în psihologie, psiholog principal în specializarea psihoterapie, formator și supervizor în psihoterapie sistemică de cuplu și familie

DETALII DE ORGANIZARE
Locația: Galați, Universitatea Danubius din Galați, bld. Galați nr. 3, Clubul Seniorilor, etaj 3
Data: 10 aprilie 2021
Cost: 300 ron
Diplome: diplomă cu credite CPR eliberată de Asociația Psihologilor Consilieri şi Psihoterapeuți de Cuplu şi Familie - Tomis – Constanța și certificat de participare eliberat de Universitatea Danubius din Galați

În urma participării la workshop se obțin 10 credite CPR.

Detalii privind workshop-ul puteți obține consultând fișa evenimentului
Pentru informații suplimentare și înscrieri:
email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
mobil: 0723624799

*Structura Workshop-ului permite adaptarea la necesitățile participanților, chiar și în cazul nespecialiștilor, putând fi abordate explicații sau exemple suplimentare pentru o bună integrare a informației transmise.


Dragi studenți ai Universității “Danubius”, acceptați o provocare?

Știm că sunteți tineri deosebiți, inteligenți și cu personalități puternice. Vă propunem un nou cadru în care să vă puteți exprima, afirma și confirma abilitățile discursive. Un cadru în care opiniile voastre primează și nu cele ale profesorilor. Avem plăcerea de a vă anunța înființarea  “Danubius” Debate Club, clubul pentru dezbateri academice “Danubius”, în cadrul căruia câte două echipe se vor confrunta în lumea ideilor și a argumentelor privind subiecte de mare interes actual, sub sloganul “Cogito, ergo sum”.

Această intițiativă este în consonanță cu misiunea și valorile promovate de către comunitatea Danubiană atât la nivel instituțional, cât și la nivelul celor patru Facultăți: inovație, excelență, respect, deschidere, adevăr, antreprenorial, comunicare eficientă, competitivitate. De asemenea, inițiativa are în vedere faptul că, pe parcurul anilor de studiu, voi, studenții, intrați în contact cu materii precum “Arta dezbaterii și a argumentării”, “Gândire critică”, “Etică”, “Instituția purtătorului de cuvânt” sau “Protecția internațională a drepturilor omului”.

De ce să luați parte la o dezbatere academică?

  • Vă dezvoltă abilitățile de comunicare ;
  • Ajută la procesul vostru de informare și vă dezvoltă bagajul de cultură generală;
  • Vă stimulează gândirea critică;
  • Crește șansele voastre de angajare;
  • Adrenalina discursului argumentat și contorizat în timpul meciurilor conduce la depășirea barierelor emoționale aferente luării de cuvânt în public, exprimării unor puncte de vedere, anxietății de a fi respins din cauza unei opinii diferite de a altora etc..
  • Vă dezvoltă spiritul de echipă precum și capacitate de a fi creativi.

 

Primul meci din cadrul “Danubius” Debate Club se va desfășura online, pe platforma Danubius, marți, 16 martie, de la ora 14.00. Pentru început, vor combate două echipe formate din studenți ai Facultății de Comunicare și Relații Internționale (programele IF și ID).

Mod de organizare și desfășurare:

  • Se vor forma echipe de câte patru studenți.
  • Aceștia se vor înscrie pentru a argumenta pro sau contra unei teme (moțiuni) și vor forma ulterior echipele.
  • O echipă va fi confirmatoare (pro), iar cealaltă echipă – negatoare (contra).
  • Vor exista doi căpitani de echipă – membri conclusivi (aceștia vor avea și cuvântul final).
  • Membrii echipelor vor vorbi pe rând, consecutiv. Se va desființa mai întâi argumentul echipei adverse și apoi se va aduce argumentul propriu.
  • Moțiunile (temele de dezbatere) - se vor înainta/ se vor anunța cu minimum două săptămâni înainte de fiecare meci.
  • Dezbaterile vor fi jurizate de arbitri (cadre didactice din cadrul Universității).
  • Aceștia vor oferi punctajul astfel: un punct/0,5 puncte pentru un argument și un punct/0,5 puncte pentru desființarea argumentului echipei adverse.
  • Pentru a obține punctajul, fiecare vorbitor va trebui să respecte criterii de claritate, pertinență, timp și să evite atacul la persoană – dezbaterea se va concentra pe argumente.
  • Meciurile vor avea durata de o oră.
  • Timpul de vorbire va fi de maximum 3 minute/persoană; discurs conclusiv - maximum 5 minute.
  • Timpul de gândire - maximum 3 minute
  • Ambele echipe vor fi premiate!

 

Moțiunea (tema) propusă pentru prima dezbatere din cadrul “Danubius” Debate Club este “Vaccinarea anti-Covid 19”.

 

Lect. univ dr. Petra Alina Marinescu, inițiatoarea proiectului și arbitrul confruntării, vă așteaptă să vă înscrieți pentru a argumenta “pentru” sau “împotriva” temei propuse, până luni 8, martie,  la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numărul de telefon 0740 303 810.

Ulterior, vor fi anunțate echipele care s-au format, pentru ca studenții să poată intra în legătură și să pregătească strategia de debate.

Sunt bineveniți și cei care doresc să asiste virtual. Încurajăm suporterii celor două echipe să se înscrie. Atenție! Locurile sunt limitate!

Mult succes în lupta cu argumentele!

 


Știri recente

© 2025 Danubius International University. All Rights Reserved.