Doamna conf. univ. dr. Cristina Elena Popa Tache, decan al Facultății de Drept și Guvernanță Internațională, a fost desemnată Director al Observatorului CIRET de Drept și Transdisciplinaritate (International Observatory for Law and Transdisciplinarity – IOLT), în cadrul Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (CIRET, Paris).
Informații despre activitățile CIRET pot fi consultate aici:
https://ciret.hypotheses.org/activites
Pagina dedicată Observatorului Internațional de Drept și Transdisciplinaritate este disponibilă la:
https://ciret.hypotheses.org/observatoire-international-pour-le-droit-et-la-transdisciplinarite-oidt-ciret-international-observatory-for-law-and-transdisciplinarity-iolt si la: https://legalmutationsinstitute.eu/ciret/
Beneficiile acestui rol pentru UID
Numirea doamnei decan în această funcție aduce o serie de avantaje importante pentru mediul academic al Universității Internaționale Danubius. Aceasta contribuie la creșterea vizibilității internaționale a instituției, prin integrarea într-o rețea mondială de cercetare transdisciplinară de prestigiu. De asemenea, constituie acces la proiecte internaționale, platforme de cercetare avansată și inițiative academice la nivel european și global, consolidează profilul științific al facultății, prin implicarea în programe interdisciplinare inovatoare în domeniul dreptului, științelor sociale, noilor tehnologii și guvernanței.
Universitatea beneficiază, totodată, de dezvoltarea unor parteneriate academice internaționale și colaborări cu universități și institute renumite.
Studenții vor avea acces la experiențe educaționale îmbogățite, prin integrarea principiilor transdisciplinarității în curriculum, în activitățile de cercetare și în inițiativele extracurriculare. Prin această numire, Universitatea Internațională Danubius se consolidează ca un actor puternic în domeniul cercetării juridice transdisciplinare, în concordanță cu evoluțiile academice globale.
Această realizare remarcabilă reprezintă o contribuție semnificativă la consolidarea prestigiului instituției și la dezvoltarea unui cadru academic modern, inovator și puternic internaționalizat, în acord cu standardele și direcțiile strategice promovate de universități de prestigiu precum Utrecht University, Leiden University, KU Leuven și University of Helsinki.
ROMÂNĂ
ENGLISH VERSION 






