Master în Științe Penale – O Specializare Esențială pentru Viitorii Profesioniști ai Justiției

Într-un context juridic dinamic și provocator, specializarea în domeniul dreptului penal devine o necesitate pentru tinerii juriști care își propun o carieră solidă și relevantă în sistemul de justiție.

 

Misiune și arie de aplicare

Programul urmărește un dublu obiectiv: transmiterea cunoștințelor fundamentale în științele penale și stimularea implicării studenților în activități de cercetare științifică. Acesta răspunde nevoilor unui cadru juridic în transformare, accentuat de aderarea României la Uniunea Europeană și de reforma legislativă în domeniul penal.

 

Perspective profesionale

Absolvenții pot urma cariere relevante în domenii precum justiție, avocatură, poliție sau cercetare juridică. Printre rolurile vizate se numără: consilier probațiune, expert în combaterea corupției, expert criminalistic, specialist în prevenirea criminalității sau cercetător în științe juridice.

 

Pentru detalii despre admitere, documentele necesare și modalitățile de înscriere, te invit să consulți secțiunea Admitere: https://admitere.univ-danubius.ro/

 

Claudia Ștefania Marghiru


Oportunități de carieră în administrație publică europeană prin programul de masterat al Universității Internaționale Danubius

Oportunități de carieră în administrație publică europeană prin programul de masterat al Universității Internaționale Danubius

 

Misiunea Universităţii Internaționale Danubius este de a oferi educaţie şi cercetare la un înalt standard de calitate în context naţional şi european se realizează şi prin intermediul programului de studiu Drept şi Administraţie Publică Europeană.

 

Facultatea dispune de laboratoare de specialitate proprii (laboratoare de informatică, multimedia), cu dotarea corespunzătoare pentru toate disciplinele care au prevăzute activităţi de acest gen, cu licenţă pentru toate soft-urile necesare şi permit desfăşurarea orelor aferente disciplinelor din planul de învăţământ în condiţii optime.

 

Cei care finalizează acest program de masterat pot să desfăşoare profesii precum:

  • funcţionar public,
  • specialist în administraţia publică,
  • consilier instituții publice,
  • funcţionar public european,
  • inspector în administrația publică,
  • consilier/expert forță de muncă și șomaj,
  • expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene,
  • consilier afaceri europene, auditor intern în sectorul public,
  • evaluator de competențe profesionale.

 

Consultă secțiunea de Admitere de pe site-ul universității pentru informații detaliate despre etape, calendar, condiții de admitere și modalități de înscriere:

https://admitere.univ-danubius.ro/inscriere

 

 

Claudia Stefania Marghiru

 


Viitorul Tău în IT Începe cu Programul de Licență în Informatică la UID

Programul de licență în Informatică, oferit de Universitatea Internațională Danubius, este conceput pentru a răspunde cerințelor tot mai dinamice ale societății digitale contemporane.

 

Obiective și competențe dezvoltate

 

Misiunea programului este clar orientată spre formarea unor specialiști eficient integrați pe piața forței de muncă, capabili să îndeplinească responsabilitățile specifice domeniului TIC. Accentul este pus pe dezvoltarea unei gândiri algoritmice și analitice, dar și pe dobândirea unor competențe tehnice solide în țesăturile interdisciplinare ale informaticii modern.

 

Perspective profesionale

 

Absolvenții specializării Informatică pot aspira la o gamă largă de cariere în domenii precum:

 

  • programator de aplicații software

 

  • analist de sistem

 

  • proiectant web și multimedia

 

  • administrator de baze de date sau rețele

 

  • specialist în securitate informatică

 

  • analist-programator în domeniul software

 

  • designer de baze de date

 

  • administrator de system

 

 

Dacă ești interesat să faci pasul următor, toate detaliile legate de înscriere și admitere sunt disponibile pe site-ul official: https://admitere.univ-danubius.ro/inscriere .

 

Claudia Ștefania Marghiru


Facultatea de Drept și Guvernanță Internațională – Membru al Open Council of Europe Academic Networks (OCEAN)

Avem plăcerea să anunțăm că Facultatea de Drept și Guvernanță Internațională reprezentata de decan Conf. univ. Cristina Elena POPA TACHE a fost acceptată ca membru în rețeaua academică internațională OCEAN (Open Council of Europe Academic Networks), o inițiativă a Consiliului Europei ce reunește universități și instituții de cercetare de prestigiu din întreaga lume: https://www.coe.int/en/web/open-academic-networks/member-database.

Despre OCEAN

OCEAN este platforma academică a Consiliului Europei menită să creeze un spațiu de dialog și cooperare între mediul universitar și instituțiile europene, prin:

  • promovarea excelenței academice în domeniul dreptului, democrației și guvernanței;
  • facilitarea schimbului de bune practici și resurse educaționale;
  • integrarea dimensiunii europene în activitatea didactică și de cercetare;
  • consolidarea rețelei internaționale de parteneriate între facultăți de drept și institute de cercetare.

Avantajele apartenenței la OCEAN

Conform prezentării oficiale a Consiliului Europei, aderarea la această rețea oferă următoarele beneficii:

  • vizibilitate internaționalăprin includerea în baza de date oficială OCEAN: ;
  • acces la informații și resurseprivind activitățile Consiliului Europei, inclusiv materiale academice și de formare;
  • posibilitatea de a publica anunțuri și apeluri(calls for contributions, conferințe, evenimente) pe platforma OCEAN, vizibile comunității academice internaționale;
  • participarea la calendarul general OCEAN, prin integrarea evenimentelor organizate de facultatea noastră în rețeaua europeană de activități;
  • acces la cursurile gratuite online HELP ale Consiliului Europei, recunoscute ca parte a curriculumului și considerate o condiție de membru: https://help.elearning.ext.coe.int/;
  • utilizarea siglei OCEAN și a Consiliului Europei, cu informarea prealabilă a Secretariatului OCEAN, pentru evenimentele noastre oficiale 

Open Council of Europe Academic Networks.

 

Apartenența la rețeaua OCEAN marchează un pas semnificativ în procesul de internaționalizare al Facultății de Drept și Guvernanță Internațională, confirmând angajamentul nostru pentru excelență academică, cooperare transnațională și promovarea valorilor europene.

 


Știri recente

© 2025 Danubius International University. All Rights Reserved.