Aniversarea Universității Internaționale Danubius – Tradiție, Identitate și Viziune Academică

Ziua Universității Internaționale Danubius a fost marcată printr-un eveniment festiv desfășurat în Aula Magna, reunind membri ai comunității academice, invitați de onoare și parteneri instituționali. Programul a debutat cu deschiderea oficială și proiecția documentarului „ANIVERSAREA ZILEI UNIVERSITĂȚII INTERNAȚIONALE DANUBIUS – ATUNCI ȘI ACUM – DESPRE NOI, DANUBIENII!”, material ce a evidențiat evoluția instituției și reperele definitorii ale parcursului său academic. Discursul aniversar susținut de Dr. Andy Pușca, Președintele Consiliului de Administrație, a fost marcat de un ton cald și reflexiv, evocând etapele definitorii ale universității și subliniind valorile fundamentale care îi definesc identitatea — excelența, responsabilitatea și coeziunea comunității academice — precum și contribuția durabilă a instituției la dezvoltarea mediului educațional și profesional.

 

Unul dintre momentele semnificative ale manifestării a fost intervenția Dr. Steve O. Michael, Rector & CEO al UID, care a susținut un discurs aniversar deosebit de emoționant, marcat de reflecții asupra evoluției instituției, realizărilor acesteia și valorilor care îi definesc identitatea. Alocuțiunea sa a evidențiat importanța solidarității academice, a leadershipului vizionar și a dialogului intercultural în configurarea unui spațiu educațional modern și dinamic.

 

Evenimentul s-a încheiat cu mesaje aniversare transmise de invitați, care au subliniat relevanța și impactul Universității Internaționale Danubius în peisajul învățământului superior. Atmosfera solemnă și totodată festivă a consacrat acest moment drept o celebrare a continuității, a maturității instituționale și a aspirației permanente către excelență și recunoaștere academică.

 

Claudia Stefania Marghiru


Un pas înainte spre succes: beneficiile preînscrierii pentru elevii din clasa a XII-a la Universitatea Internațională Danubius

Preînscrierea la Universitatea Internațională Danubius a debutat, marcând o etapă semnificativă în parcursul educațional al elevilor aflați în ultimul an de liceu. Dincolo de dimensiunea sa administrativă, acest demers reprezintă o oportunitate strategică de a adopta o decizie informată și asumată privind continuarea studiilor universitare. Prima sesiune de preînscriere este deschisă până la data de 14 iunie 2026, iar cea de-a doua sesiune se va desfășura în perioada 3–23 august 2026. Prin facilitarea unei planificări timpurii, procesul de preînscriere contribuie la reducerea presiunii asociate admiterii și la gestionarea echilibrată a tranziției de la învățământul preuniversitar la cel superior.

 

Universitatea Internațională Danubius oferă un cadru academic și extracurricular propice dezvoltării competențelor profesionale și sociale, prin intermediul cluburilor studențești, al activităților de voluntariat și al manifestărilor culturale menite să consolideze spiritul comunitar. Astfel, instituția promovează o formare integrată, orientată atât spre excelență academică, cât și spre implicare civică și dezvoltare personală. Candidații interesați sunt invitați să acceseze platforma oficială de admitere, disponibilă la adresa: https://admitereonline.univ-danubius.ro/ .

 

 

Claudia Stefania Marghiru


Maratonul Profesiilor – abordare științifico-practică a procesului de angajare

Desfășurat în data de 10 februarie 2026, în sala B14 a campusului universitar, evenimentul științifico-practic „Maratonul Profesiilor”, organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) în parteneriat cu Agribusinessjob, a constituit un demers academic aplicativ dedicat facilitării inserției pe piața muncii a studenților și absolvenților. Invitatul principal, domnul Marius Ogrezeanu, Founder & GM Eastern Europe al Agribusinessjob, a oferit o perspectivă integrată asupra relației dintre mediul universitar și cel privat, subliniind importanța alinierii competențelor academice la cerințele dinamice ale pieței forței de muncă. Manifestarea a funcționat ca o platformă de dialog și transfer de expertiză, consolidând legătura dintre teorie și practică profesională.

Agenda evenimentului a abordat, într-o manieră structurată și analitică, principalele instrumente necesare procesului de angajare, respectiv optimizarea Curriculum Vitae-ului, redactarea scrisorii de intenție și pregătirea pentru interviu. Intervenția invitatului a fost articulată pe trei direcții esențiale: clarificarea așteptărilor angajatorilor față de candidați, delimitarea elementelor de conținut obligatorii și facultative ale unui CV eficient și definirea conduitei profesionale adecvate în cadrul interviului de angajare. Prin aceste repere, evenimentul a contribuit la dezvoltarea competențelor transversale ale participanților, sprijinind formarea unui parcurs profesional coerent și adaptat cerințelor contemporane.

 

Claudia Stefania Marghiru


Activități de consiliere pentru studenți în cadrul proiectului OUDI – „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare”

header

În cadrul proiectului OUDI – 325429 „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare”, au fost derulate activități de consiliere destinate studenților, având ca scop sprijinirea parcursului academic și facilitarea proceselor de integrare în mediul universitar. Aceste activități au vizat dezvoltarea competențelor personale și academice ale beneficiarilor, precum și consolidarea capacității acestora de adaptare la cerințele educaționale și sociale specifice învățământului superior.

Proiectul este finantat prin Programul Operational Edicatie si Ocupare in cadrul apelului, Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

Activitatea de consiliere a fost susținută de expertul Eliz Loghin, care a contribuit la oferirea unui cadru specializat de suport individual pentru studenți.

 

 

 

footer

 


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.