Intalnire de lucru cu reprezentantii profesiilor juridice la Facultatea de Drept

Opinia profesioniștilor în domeniul juridic este foarte importantă pentru revizuirea structurii și conținutului programelor de studii universitare de licență și de masterat din cadrul Facultății de Drept a Universității Internaționale Danubius.

Periodic, facultatea invită reprezentanți ai mediilor profesionale relevante domeniului juridic (magistrați, avocați, polițiști, consilieri juridici, notari publici, executori judecătorești, asistenți ai judecătorului, asistenți judiciari, consilieri de probațiune, funcționari publici etc.), să evalueze conținutul și structura programelor de studii.

Vineri, 17 ianuarie, a avut loc o asemenea întrunire, iar intervențiile invitaților au fost deosebit de valoroase pentru revizuirea curriculumului acestei facultăți.

În cadrul dezbaterilor, profesioniștii au conturat nevoia aprofundării/ recapitulării, în anul terminal de studii, a disciplinelor: drept civil, drept penal, drept procesual civil și drept procesual penal.

De exemplu, a fost menționată necesitatea intensificării practicii studenților (inclusiv prin accelerarea acțiunilor de simulare a proceselor) în cadrul instanțelor, parchetelor etc. În acest sens, domnul Președinte al Curții de Apel Galați, Judecător Doru Benescu, domnul Prodecan al Baroului Galați, Av. Ciprian Baciu și domnul decan al Baroului Brăila, Av. Cristian Chiriță, au declarat deschiderea totală în vederea continuării colaborării, dar și în demararea unor noi proiecte, asigurarea prezenței specialiștilor la întâlniri cu studenții pentru a dezbate diferite teme de interes.

Digitalizarea în domeniul juridic, nevoia accentuării studiului contenciosului administrativ, nevoia accesului studentului la practica specifică tuturor ramurilor profesionale pentru înțelegerea disciplinelor: drept constituțional, drept administrativ, dreptul muncii etc., au fost alte nevoi identificate și dezbătute în cadrul acestei întâlniri, propuneri în acest sens, fiind conturate din partea reprezentanților instituțiilor publice.

Alte aspecte semnalate în cadrul întâlnirii au vizat nevoia adaptării continue a conținutului disciplinelor Logică juridică, Criminologie, Criminalistică, Psihologie judiciară, în sensul aprofundării unor elemente necesare în definirea raționamentului logic (în legătură cu proba examenului de admitere la Institutul National al Magistraturii) precum și a capacității absolventului de Drept de a identifica anumite comportamente infracționale și, nu în ultimul rând, de a-și gestiona propriile emoții în activitățile judiciare.

Concluzia -cheie a acestor dezbateri se rezumă la nevoia acută de resurse umane de specialitate juridică în instanțe, parchete, instituții publice.

Mulțumim tuturor respondenților chestionarelor de evaluare a programelor de studii, tuturor absolvenților, studenților, partenerilor care s-au implicat în acest demers!

Mulțumiri, Curții de Apel Galați , DIICOT Galați, Baroului Galați, Baroului Brăila, Serviciului Caziere Galați, Instituției Prefectului Galați, Instituției Prefectului Brăila, Primăriei Municipiului Galați, Serviciului de Probațiune Galați, Poliției locale Galați, Penitenciarului Galați , Centrului de deținere Tichilești, Penitenciarului Brăila, Casei Județene de Pensii Galați, Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Galați, Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, Poliției de frontieră Brăila, Asociației Romăne de Drept si Afaceri Europene, Colegiului Consilierilor Juridici București, membrilor comisiilor de calitate ale Facultății, absolvenților și studenților prezenți.

În măsura în care există și alte opinii de îmbunătățire a curriculumului Facultății de Drept din partea angajatorilor, absolvenților, profesioniștilor Dreptului, suntem deschiși comunicării!

 

Decan interimar,

Conf. Univ. dr. Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

 


SIMPOZION - 24 IANUARIE UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Miercuri 22.01.2025

PROGRAM:

  • 11.00 - 11.10: Deschiderea lucrărilor;
  • 11.10 - 11.35: g (ral) in rezerva, Mircea TANASE;
  • 11.35 - 12.00: istoric Florin PREDA, Biblioteca Metropolitană, București
  • 12.00 - 12.20: conf. univ. dr. Stefan GHEORGHE
  • 12.20 - 12.40: recital poezie, conf.univ.dr. Alina Beatrice Chesca
  • 12.40 - 13.00: Discuții.

 

Evenimentul se va desfasura in cladirea Cercului Militar Focsani. Intrarea este Libera.

Link-ul  pentru conectare: https://zoom.us/j/98602392435?pwd=CF1i9fnRB6wV1DiApuFmXWlcWdrkzv.1

 

Organizatori:

Director CSCD,

Conf. univ. dr. Stefan Gheorghe

Prof.univ.dr.  Filofteia Repez

Asist.univ.dr. Florin Prunau


ANUNŢ privind organizare concurs pentru ocuparea  unui post de asistent manager pentru Departamentul de Recrutare și Extensiuni Universitare

Universitatea Internațională Danubius anunţă scoaterea la concurs a unui post de asistent manager pentru Departamentul de Recrutare și Extensiuni Universitare.

 

Condiţii de participare la concurs:

  • studii medii sau superioare;
  • vechime în muncă - 3 ani (minim);
  • amabilitate, aptitudini de a relaționa cu publicul;
  • disponibilitate, adaptabilitate, capacitate organizatorică și de lucru în echipă;
  • cunoştinţe de operare pe calculator: Sisteme de operare (operare Windows), Office (WORD, EXCEL, Internet).
  • cunoștințele/competențele de limba engleză.

 

ATRIBUȚII PRINCIPALE:

  • oferă informaţii şi acordă consiliere studenţilor;
  • se implică în sprijinirea studenţilor pentru integrarea în mediul academic dezvoltat de universitate;
  • propune soluţii de îmbunăţăţire  continuă a comunicării între studenţi, cadre didactice, angajatori, experţi în consiliere;
  • participă la întâlnirile organizate pentru identificarea nevoilor specifice de asistenţǎ din partea viitorilor studenţi, studenţilor actuali şi absolvenţilor;
  • participă la activităţile de promovare a ofertei educaţionale a universității.

 

Actele necesare  înscrierii la concurs:

 

CONCURSUL CONSTĂ ÎN : PROBĂ PRACTICĂ (CUNOȘTINȚE PC + LIMBA ENGLEZĂ) ŞI INTERVIU.

____________

Dosarele de concurs se depun la Departamentul  Resurse Umane, până la data de 14.02.2025, între orele 8.00-16.00, de luni până vineri, precum şi on-line la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..  

Persoanele selectate să participe la concurs vor prezenta, înainte de data concursului, actele în original în vederea verificării conformităţii copiilor.

Informaţii suplimentare se pot obţine pe site-ul Universităţii Internaționale Danubius: www.univ-danubius.ro sau la Departamentul de Resurse Umane, telefon 0372 361 116.


ANUNŢ privind organizare concurs pentru ocuparea unui post de specialist în promovare pe platforme sociale

Universitatea Internațională Danubius anunţă scoaterea la concurs a unui post de specialist în promovare pe platforme sociale

 

Condiţii de participare la concurs:

  • Studii de licenta in domeniul stiintelor comunicarii;
  • Experiență relevantă în gestionarea campaniilor de social media și marketing digital.
  • Capacitate de analiză și elaborare a rapoartelor detaliate de performanță.
  • Cunoștințe solide de Google Ads și cele mai bune practici în marketing digital.
  • Creativitate și abilități excelente de creare de conținut (texte, imagini, video).
  • Experiență cu platformele de social media (Facebook, Instagram, TikTok, etc.).
  • Abilitatea de a adapta strategiile la tendințele pieței și nevoile clienților

 

ATRIBUȚII PRINCIPALE:

Angajăm o persoană serioasă, punctuală și cu atenție la detalii.

 

Responsabilități:

  • Dezvoltarea și implementarea strategiilor de marketing și social media.
  • Gestionarea conturilor de social media ale companiei (Facebook, Instagram, TikTok etc.).
  • Crearea și administrarea campaniilor publicitare online pentru atragerea clienților.
  • Monitorizarea rezultatelor campaniilor și optimizarea lor conform obiectivelor.
  • Crearea de conținut atractiv (texte, imagini, video) adaptat fiecărei platforme.
  • Monitorizarea tendințelor actuale din social media și marketing digital

 

Actele necesare înscrierii la concurs:

 

 

CONCURSUL CONSTĂ ÎN : PROBĂ PRACTICĂ ŞI INTERVIU.

 

Dosarele de concurs se depun la Departamentul Resurse Umane, până la data de 25.01.2025, între orele 8.00 - 16.00, de luni până vineri, precum şi on-line la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..  

Persoanele selectate să participe la concurs vor prezenta, înainte de data concursului, actele în original în vederea verificării conformităţii copiilor.

Informaţii suplimentare se pot obţine pe site-ul Universităţii Internaționale Danubius: univ-danubius.ro sau la Departamentul de Resurse Umane, telefon 0372 361 260.


Știri recente

© 2025 Danubius International University. All Rights Reserved.