fbpx
Profesorul lunii martie

Profesorul lunii martie

Profesorul lunii martie

Conf. univ. dr. Cătălin Angelo Ioan

 

Conf. univ. dr. Cătălin Angelo Ioan a absolvit Facultatea de Matematică a Universității din București în anul 1985 și a devenit doctor în matematică la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași în anul 2000 cu teza “Contribuții la geometria foliațiilor semi-riemanniene” sub conducerea domnului Prof. univ. dr. Aurel Bejancu.

 

De la absolvire și până în prezent a predat 20-30 ramuri ale matematicii sau conexe (algebră, analiză matematică reală, analiză complexă, algebră liniară, analiză numerică, geometrie analitică și diferențială, ecuații diferențiale și cu derivate parțiale, calcul variațional, programare liniară, teoria grafurilor, probabilități și statistică matematică, modelare matematică, teoria jocurilor, teoria așteptării, matematici financiare, matematici actuariale, teoria stocurilor,  microeconomie în spații n-dimensionale, urbanism și amenajarea teritoriului, bazele informaticii etc.) cam la toate nivelurile, începând de la clasa a V-a, continuând cu liceul, iar din 1990 la nivel universitar: licență și masterat.

 

Nu a considerat niciodată profesoratul ca o meserie ci, pur și simplu, ca o pasiune.

Un mic secret al activității sale constă în faptul că el consideră în permanență că se joacă. O joacă poate puțin serioasă începând de la provocarea primului curs în care își propune recorduri personale de captare a atenției (la acest obiect urât de atât de mulți oameni), la articolele în care se joacă uneori cu formule încercând să-și facă mai întâi lui însuși lumină și apoi, poate, pentru alții și terminând cu atitudinea față de viață.

„Joaca continuă înlătură monotonia astfel încât, un curs predat pentru a 30-a sau a 40-a oară devine la fel de incitant ca în momentele primordiale”, mărturisește profesorul Ioan.

 

În decursul activității sale, a scris 37 de cărți distincte (99 în total cu edițiile revizuite și adăugite uneori cu sute de pagini), 205 articole științifice publicate în Japonia, Regatul Unit, Letonia, Turcia și, evident, România, citate fiind în 84 de articole internaționale. Începând cu decembrie 2021 a ajuns pe locul 22 în lume (din cei 63969 de economiști prezenți) în clasamentul Repec la categoria Top 5% Authors, Number of Journal Pages, Weighted by Number of Authors (cu un total de 2217,5 pagini/autor).

 

Începând cu ianuarie 2014, a început o muncă enormă de realizare a unor filme didactice matematice pe YouTube ajungând astăzi la un total de 3126. Numărul de abonați permanenți este de 6944 (pe lângă zecile de mii de alte persoane), iar numărul de vizionări a ajuns la 1.740.419 din cele peste 11 milioane de afișări ale acestora. Satisfacția acestor filme este enormă, comentariile favorabile și zecile de cereri privind rezolvarea de probleme sau a diferitelor situații creând o presiune constantă pentru continuarea acestui demers.

 

În paralel cu acest lucru, de aproximativ 10 ani, susține sub egida Universității Danubius o serie de ședințe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat care vin în întâmpinarea elevilor de clasa a XII-a mai ales că, în aceste vremuri tulburi sunt și gratuite. Toate aceste lecții precum și cursurile curente ale activității didactice universitare sunt postate pe YouTube, astfel încât pregătirea pentru examenul de Bacalaureat a depășit granițele municipiului Galați.

 

Undeva, prin anii 2007 s-a jucat de-a literatura (nu prea reușit, după spusele autorului). Însă a scris trei cărți de proză și una de poezii. Și aici a încercat diverse experimente. De exemplu, o povestioară „Patru vădane în grupul lui Klein” concretizează comportarea grupului simetriilor față de axele din plan și originea acestuia într-o serie de întâmplări la care participă patru cucoane cam cârcotașe. Volumul de poezii aduce noi niveluri de joacă, unele dintre ele cuprinzând în ultimele cuvinte ale versurilor poezii în poezii. Ca exemplu, poezia „E” (dar nu numai ea):

 

„Elegii pierdute

Epopee rescrise

Episodice versuri

Edificii proscrise.

 

Efigii prea pline

Evocări de faţadă

Ermetice scrieri

Entropie-n bravadă.

 

Ecumenice gesturi

Epistole-ntoarse

Eden pierdut

Emblematice farse.

 

Embolii ale lumii

Echilibre depline

Erezii renăscute

Efemere destine.”

citită pe ultimele cuvinte devine: Pierdute, rescrise, versuri proscrise / Prea pline, de faţadă, scrieri în bravadă / Gesturi întoarse pierdute în farse / Ale lumii depline, renăscute destine.

 

Întrebând ce altă profesie i-ar fi plăcut să aibă, profesorul Cătălin Ioan a spus că: „În principiu, nicio altă profesie în afară de cea actuală. Dar, dacă soarta m-ar fi împins în altă direcție, probabil aș fi încercat să-mi onorez meseria (probabil – pentru că o serie de meserii mi s-ar fi părut imposibile, din punctul de vedere al aptitudinilor). Ideea este ca fiecare om să fie conștient de ceea ce poate să facă și de aptitudinile sale reale. Oamenii pricepuți la toate (și nici atunci chiar) nu prea mai există din Evul mediu, iar dacă totuși insistă, sfârșesc rău.”

 

Matematica este materia care le dă bătăi de cap, încă din școala generală elevilor, cu toate acestea la întrebarea la ce e bună matematica, răspunsul domnului profesor Cătălin Angelo Ioan a fost scurt: „Uită-te în jurul tău și spune-mi ce vezi! Un telefon, un computer, clădirea aceasta, autoturismul în care te sui la plecare, ceasul de la mână și practic tot ce te înconjoară (mai puțin leușteanul din ciorbă) ar fi putut exista fără matematică (cu aplicațiile ei în fizică)?”

 

Domnul Conf. univ. dr. Cătălin Angelo Ioan ne-a mărturisit câte ceva și despre proiectele de viitor: „Păi, nici pe la jumătate nu am ajuns! În principiu, doresc să mai scriu câteva zeci de articole serioase, să scriu una din cărțile pe care am început-o și reînceput-o de multe ori, o carte de geometrie diferențială pe varietăți diferențiabile care poate ajunge la dimensiuni apreciabile, să ajung pe la vreo 10000 de videoclipuri matematice pentru elevi și multe, multe altele. Pe de altă parte, nu-mi fac proiecte sigure pentru că dacă-mi vine vreo idee, așa, în joacă pot lucra luni de zile la ea, abandonând tot ceea ce lucrez în acel moment.”

 

Mioara Lepadatu

PR Specialist


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.