fbpx
Profesorul lunii aprilie

Profesorul lunii aprilie

Profesorul lunii aprilie

Conf. Univ. Dr. Vasile Bogdan este profesor la Universitatea Danubius, în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Internaționale, dar inainte, a activat ca Expert Cercetare Ştiinţifică Postdoctorală şi Activităţi Didactice și ca Mentor pentru Activități Didactice și de Cercetare Postdoctorală, Expert pe Bioterorism la Școala Postdoctorală din cadrul CSCBAS al Academiei Române. A ocupat funcția de șef de divizie multinațională în Teatre de Operații (TO) Irak și Afganistan, fiind veteran de război. Experiența sa în teatru de operații este completată de forme diverse ale pregătirii de specialitate, universitară, post-universitară, doctorală și postdoctorală

Este absolvent al Universității Naționale de Apărare “Carol I”, UNAp. În anul 2008 a finalizat programul de studii doctorale obținând titlul de doctor în Științe Militare. În perioada 2014-2015 au urmat cursurile Școlii Postdoctorale din cadrul Centrului de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică “Acad. David Davidescu” (CSCBAS) aparținând Academiei Române.

În perioada 2008-2018 a susținut diferite activități didactice de specialitate la instituții de învățământ militar.

Pentru Conf. Univ. Dr. Vasile Bogdan cuvântul profesor este „unul din termenii binomului consacrat al actului didactic, termeni reprezentați de profesor și, respectiv, student. Profesorul este responsabil pentru îmbinarea eficientă a teoriei cu dimensiunea aplicativă, transpunerea în realitatea zilnică a dezideratului ca pregătirea subiecților instruirii să fie asigurată în condițiile societății viitoare și nu numai a celei existente.”

De asemenea, domnul profesor Vasile Bogdan a vorbit și despre importanța relației profesor-elev văzut ca un binom al instruirii: „Studentul/masterandul se constituie a fi cel de-al doilea termen, beneficiarul actului didactic, al efortului educativ derulat. Fără student efortul educativ ar fi inutil, ar constitui un nonsens. La ora actuală, deoarece actul educațional beneficiază de sprijinul masiv tehnologiilor moderne, tehnologiile în sine fiind putătoare de informație amplă și complexă, pe zi ce trece nivelul cognitiv la studentului devine tot mai înalt.

Proiectarea curriculară, gândită ca proces multidimensional și multidisciplinar, trebuie concepută ca fiind corolar al mai multor componente, spre a prefigura reperele educaționale de bază (finalitate, de conținut, procesual, acțional), care vor ghida în mod performant și eficient procesul de educație. În mod evident, toate demersurile amintite vor conduce la validarea importanței deosebite a relației profesor-student. ”

Contribuțiile academice ale domnului profesor Vasile Bogdan au intervenit în domenii prioritare ale securității naționale, sincronizând preocupările operaționale parcurse anterior, cu efortul științific și cel didactic desfășurate în Universitatea Danubius. În cele ce urmează, domnul profesor a punctat, direcțiile efortului său științific:

  • Sprijinul de informații;
  • Efortul beligen și capabilitățile;
  • Securitatea internă și reziliența;
  • Afacerile economice;
  • Dezvoltarea durabilă;
  • Cooperarea transfrontalieră;
  • Promovarea externă a intereselor naționale;

Aprecierile, formulările și preocupările științifice sunt preluate, extinse și particularizate în conținutul a peste 90 articole, publicate în reviste și periodice de înalta factură valorică.

La întrebarea  „Ce altă profesie v-ar fi plăcut să aveți?”, răspunsul domnului profesor a fost unul cert:Nu cred că este nevoie să mergem cu efortul de imaginare prea departe. Îmi exprim convingerea că tot domeniile deja abordate – sectorul militar și cel didactic - aș fi ales, cu siguranță. Ambele sectoare presupun un dinamism intelectual de pondere, facilitează exprimarea de atitudini, conduite și preocupări existențiale de tip aparte. Așadar, în periplul de imaginație propus de dumneavoastră, m-a identifica tot în domeniile deja cunoscute.”

Pentru Conf. Univ. Dr. Vasile Bogdan „Universitatea Danubius din Galați se constituie ca centru academic, mandatat cu formarea generației de mâine. Universitatea se afirmă ca structură de învățământ universitar de renume, fapt ce impune responsabilități înalte. Obiectivul instruirii danubiene va prioritiza obținerea rezultatelor de top, plasarea meritorie a absolvenților danubieni pe piața concurențială a muncii. Efortul didactic danubian din viitor trebuie să confere finalitatea dorită - afirmarea „Universitatea Danubius” ca centru – pilot din zonă, diamant danubian, centru universitar cu posibilității științifico-aplicative situate la cote înalte.”

În final, domnul profesor Vasile Bogdan s-a autocaracterizat ca fiind: un cadru didactic ce cumulează expertiză în beligeranța asimetrică și hibridă sedimentată temeinic peste ani. Doritor de conceperea unor activități riguros planificate și structurate, fiind preocupat de rigoarea și eficiența activităților didactice. Interesat de strategii, obiective, planuri, etapizări, sincronizări, concluzii, rezultate și învățăminte.”

 

Mioara Lepadatu,

Specialist PR

 


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.