fbpx
ERASMUS+ - „O ȘANSĂ UNICĂ DE A EXPLORA LUMEA”

ERASMUS+ - „O ȘANSĂ UNICĂ DE A EXPLORA LUMEA”

Suntem inspirați de poveștile studenților care aleg să iasă din zona de confort și sa participe în activități de mobilitate de învățare și/sau traineeship în țările UE, atât pe parcursul cât și după absolvirea cu succes a studiilor.

Este și cazul studentei Georgiana Neculcea, recent absolventă a programului licență  Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Internaționale. Ea a aplicat, a fost selectată și este astăzi beneficiara unui grant Erasmus+ de Mobilitate Studențească pentru Stagiu de Practică de 12 luni -  începand cu august 2023 până la sfârșitul lunii iulie 2024, în Germania, la MCS Trucking GmbH Company, în Departamentul de Management Export-Import, în conformitate cu prevederile ghidului Erasmus +.

Georgiana ne-a oferit perspectiva sa cu privire la modul în care percepe această experiență - „Pentru mine, grantul Erasmus reprezintă oportunitatea de a experimenta o cultură nouă, de a lucra într-un mediu social și cultural diferit, de a dezvolta abilități de comunicare și noi aptitudini. Este o experiență care în mod sigur îmi va deschide orizonturile și mă va ajuta să cresc atât in plan personal cât și profesional.

Experiența Erasmus+ îmi va deschide calea către noi oportunități profesionale, noi prietenii și conexiuni în plan European și Internațional, care vor rămâne prezente în viața mea și după încheierea activității de mobilitate. Pentru început consider că am șansa de a învăța noi sisteme de operare și de a-mi îmbunătăți competențele lingvistice.

De asemenea, aceasta experiența mă va ajuta să mă dezvolt în plan personal, să-mi depășesc limitele și să mă adaptez oricăror situații noi și provocatoare. Voi învăța să gestionez resursele cu înțelepciune și să fac față diversității culturale, îmbogățindu-mi astfel perspectiva asupra lumii. Programul Erasmus+ este mai mult decât o oportunitate academică. Este o șansă unică de a explora și sunt deplin recunoscătoare Universității Danubius pentru aceasta!  ”

Experiențele remarcabile din timpul studenției rămân înscrise pe vecie în sufletul nostru, iar printre acestea  un rol de seama îl ocupă experiențele de studiu și formare generate de Programul  Erasmus+.

Studenții care derulează o astfel de mobilitate în universități din Uniunea Europeană și nu numai, ajung să se cunoască mai bine, să învețe lucruri noi atât despre alții cât si despre sine, să dezvolte noi abilități, sa lege prietenii pe viață, mai precis, sa trăiască experiențe de neegalat.

Mult succes, Georgiana!

Îți dorim o experiență de vis, suntem mândri de tine și abia așteptăm să ne povestești cum se desfășoară experiența ta de formare Erasmus+!

 

Pentru mai multe informații despre programul Erasmus+ puteți accesa site-ul https://univ-danubius.ro/programul-erasmus-plus/erasmus.

Tot aici puteți găsi lista cu universitățile partenere, iar pentru a obține mai multe detalii, colegii noștri vă pot fi de ajutor https://univ-danubius.ro/departartamentul-de-relatii-internationale/echipa.

 

Mioara Lepădatu,

Specialist PR


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.