fbpx

Universitatea „Danubius” din Galaţi scoate la concurs posturi didactice vacante

Universitatea „Danubius” din Galaţi scoate la concurs posturi didactice vacante în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ale H.G. nr. 457/2011 privind aprobarea Metodologiei – cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior şi a prezentei Metodologii.

Dosarul de concurs este constituit de către candidat şi se depune la  Universitatea „Danubius” din Galaţi, Bulevardul Galaţi Nr. 3, Biroul Resurse Umane, între orele 9.00-15.00, în perioada 24 noiembrie 2014 – 9 ianuarie 2015.

Toate informaţiile privind calendarul şi condiţiile de organizare a concursurilor pot fi găsite pe site-ul web al Universităţii „Danubius” din Galaţi la adresa acestei pagini, precum şi pe site-ul web specializat al M.E.N., la adresa http://jobs.edu.ro/index.php?uid=74

Concursurile se vor desfăşura la sediile facultăţilor cu respectarea termenului de înscriere din acest anunţ şi a termenelor legale de desfăşurare a probelor de concurs care vor fi făcute publice pe site-ul web al universităţii şi pe site-ul web al concursului asigurat de M.E.N.

Calendarul-concursului-pentru-ocuparea-posturilor-didactice-vacante-2014 

Metodologie de concurs U.D.G. 2013

Lista posturi didactice la concurs 2014-2015

Actele-necesare-la-dosarul-de-inscriere-la-concurs

DECLARATIE incompatibilitate concursuri Legea nr. 1 din 2011

Coperta-dosarului-de-inscriere-la-concurs

Cerere înscriere concurs posturi didactice

Decizii comisii concursuri posturi didactice sem. I 2014-2015

Monitorul Oficial nr. 663 din 24.11.2014 publicare concursuri didactice

ANUNȚ PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSURILOR PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE VACANTE SCOASE LA CONCURS

 

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE
Departamentul de comunicare şi ştiinţe politice 

Profesor, poziţia 2, disciplinele: Istoria relaţiilor internaţionale, Cultură şi civilizaţie europeană;
Candidat: Popa Anisoara
CV
Fisa de verificare
Lista de lucrari

Conferenţiar, poziţia 7, disciplinele: Introducere în geopolitică, Guvernanţa UE, Guvernanţă multinivel UE;
Candidat:Sandache Cristian
CV
Fisa de verificare
Lista de lucrari

Conferenţiar, poziţia 8, disciplinele: Relaţii economice internaţionale, Managementul afacerilor economice europene;
Candidat: Marinescu Emanuel Stefan
CV
Fisa de verificare
Lista de lucrari

Conferenţiar, poziţia 9, disciplinele: Lb. Engleză în comunicare şi PR, Limba engleză I, Limba engleză II, Limba engleză III;
Candidat:Cheşcă Alina-Beatrice
CV
Fisa de verificare
Lista de lucrari

Conferenţiar, poziţia 10, disciplinele: Comunicarea politicilor UE în limba engleză, Competenţe de comunicare în afaceri în limba engleză;
Candidat: Marinescu Liviu-Mihail
CV
Fisa de verificare
Lista de lucrari

Lector, poziţia 15, disciplinele: Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării, Relaţii publice sectoriale, Sociologia opiniei publice;
Candidat: Iosif Luminita
CV
Fisa de verificare
Lista de lucrari

Lector, poziţia 16, disciplinele: Comunicare şi relaţii publice în organizaţii politice, Imaginea publică a liderilor şi a instituţiilor, Comunicarea cu presa;
Candidat: Teodorascu Fanel
CV
Fisa de verificare
Lista de lucrari

Lector, poziţia 17, disciplinele: Etică şi deontologie profesională, Dreptul comunicării, Introducere în relaţii publice;
Candidat: Popa Daniela Aurelia           
CV
Fisa de verificare
Lista de lucrari

Lector, poziţia 18, disciplinele: Management şi comunicare, Managementul resurselor umane, Managementul relaţiilor publice;
Candidat: Pirju Ionel-Sergiu
CV
Fisa de verificare
Lista de lucrari

REZULTATE FINALE CONCURS


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.