Reducere pentru absolvenți la programele de master ale Universității Internaționale Danubius

În spiritul sprijinirii continue a parcursului educațional al membrilor comunității sale academice, Universitatea Internațională Danubius pune la dispoziție voucherul Danubius Alumni, o inițiativă adresată celor care au finalizat anterior studiile în cadrul instituției și doresc să urmeze un program de master în anul universitar 2025–2026.

Acest voucher oferă o reducere de 20% din taxa de studii aferentă primului an, contribuind astfel la facilitarea accesului la învățământul de calitate și încurajând dezvoltarea profesională continuă.

 

Voucherul Danubius Alumni este disponibil exclusiv absolvenților Universității Internaționale Danubius și se aplică automat în momentul înscrierii la unul dintre programele de master oferite. Menționăm că această reducere nu este cumulabilă cu alte beneficii financiare și are valabilitate strict pentru primul an de studiu.

 

Această inițiativă reflectă angajamentul Universității Internaționale Danubius de a sprijini comunitatea sa academică, oferind oportunități concrete pentru aprofundarea cunoștințelor și consolidarea unei cariere de succes în domeniul ales.

 

 

Claudia Ștefania Marghiru


Anunt privind organizare concurs pentru ocuparea unui post de secretar Colegiu

Universitatea Internațională Danubius anunţă scoaterea la concurs a unui post de secretar Colegiu.

 Condiţii de participare la concurs:

  • experiență în activitatea de secretariat, lucru cu documente, redactare de documente, bună cunoaștere a pachetului Microsoft Office, minim 2 ani;
  • experiență de relaționare cu diferite tipologii de persoane, în mediu dinamic;
  • bună cunoaștere a limbii române, finețe în exprimare verbală și scrisă;
  • abilități de adaptare și învățare a meseriei, legislației în vigoare;
  • abilități de prezentare și promovare a ofertei educaționale;
  • studii superioare;
  • cunoașterea limbii engleze la nivel conversațional.

 

ATRIBUȚII PRINCIPALE:

  • transmiterea informaţiilor la nivelul unităţii de învăţământ;
  • întocmirea, actualizarea şi gestionarea bazelor de date, SIIIR, UMS.
  • întocmirea şi transmiterea situaţiilor statistice şi a celorlalte categorii de documente solicitate de către autorităţi, precum şi a corespondenţei unităţii;
  • înscrierea copiilor/elevilor pe baza dosarelor personale, păstrarea, organizarea şi actualizarea permanentă a evidenţei acestora şi rezolvarea problemelor privind mişcarea antepreşcolarilor /preşcolarilor/elevilor, în baza hotărârilor consiliului de administraţie;
  • rezolvarea problemelor specifice pregătirii şi desfăşurării examenelor şi evaluărilor naţionale, ale examenelor de admitere şi de ocupare a posturilor vacante, conform atribuţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare sau de fişa postului;
  • completarea, verificarea, păstrarea în condiţii de securitate şi arhivarea documentelor referitoare la situaţia şcolară a elevilor şi a statelor de funcţii;
  • procurarea, completarea, eliberarea şi evidenţa actelor de studii şi a documentelor şcolare, în conformitate cu prevederile regulamentului privind regimul juridic al actelor de studii şi al documentelor de evidenţă şcolară în învăţământul preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice;
  • asigurarea promovării ofertei educaționale, în toate mediile selectate de unitatea școlară;
  • întocmirea statelor de personal;
  • întocmirea, actualizarea şi gestionarea dosarelor de personal ale angajaţilor unităţii de învăţământ;
  • întocmirea şi actualizarea procedurilor activităţilor desfăşurate la nivelul compartimentului, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  • orice alte atribuţii specifice școlii și în slujba școlii, rezultând din legislaţia în vigoare, contractele colective de muncă aplicabile, regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii, regulamentul intern, hotărârile consiliului de administraţie şi deciziile directorului, stabilite în sarcina sa.

 

Actele necesare înscrierii la concurs:

 

CONCURSUL CONSTĂ ÎN : PROBĂ PRACTICĂ ŞI INTERVIU.

 

Dosarele de concurs se depun la Departamentul Resurse Umane, până la data de 14.07.2025, între orele 8.00 - 16.00, de luni până vineri, precum şi on-line la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..  

  • Persoanele selectate să participe la concurs vor prezenta, înainte de data concursului, actele în original în vederea verificării conformităţii copiilor.
  • Informaţii suplimentare se pot obţine pe site-ul Universităţii Internaționale Danubius: https://univ-danubius.ro/ sau la Departamentul de Resurse Umane, telefon 0372 361 260.

Candidații care vor trece de selecția inițială realizată de departamentul Resurse Umane și directorul departamentului Secretariat vor fi contactați pentru a participa la probele de concurs.

Le mulțumim tuturor celor care aleg să aplice. Datorită procesului atent de selecție, doar candidații aleşi vor fi contactați — apreciem sincer interesul și implicarea fiecăruia!

 


Universitatea Internațională Danubius și Universitatea Internațională Xi'an vor organiza Conferința: "The 8th AGAUC International Conference: The Future of Globalization and Private Higher Education".

Evenimentul va avea loc în perioada 23–25 octombrie 2025, la Xi’an, China.

Conferința reunește instituții academice de prestigiu și își propune să faciliteze dialogul internațional privind rolul universităților private în noua eră a globalizării. Participanții vor avea oportunitatea de a susține lucrări științifice, de a lua parte la mese rotunde tematice și de a iniția parteneriate academice internaționale.Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați broșura atașată.

De asemenea, vă așteptăm la Biroul Erasmus+ pentru informații suplimentare.


 Anunț privind organizare concurs pentru ocuparea unui post de inginer de sistem pentru Departamentul pentru Inovație Digitală și Servicii IT

Universitatea Internațională Danubius anunţă scoaterea la concurs a unui post de inginer de sistem pentru Departamentul pentru Inovație Digitală și Servicii IT.

 

Condiţii de participare la concurs:

  • studii superioare;
  • vechime în muncă - 5 ani (minim);
  • abilități de networking, comunicare și relaționare interpersonală, anticiparea problemelor și gestionarea si concilierea conflictelor, competente organizatorice, managementul stresului;
  • disponibilitate, adaptabilitate, capacitate organizatorică și de lucru în echipă;
  • tehnologii de integrare a aplicațiilor și datelor, managementul proiectelor, MS Office și SharePoint, metodologii și cadre de dezvoltare, arhitectura aplicațiilor, managementul relațiilor cu furnizorii
  • cunoștințele/competențele de limba engleză.

 

ATRIBUȚII PRINCIPALE:

  • Stabilirea direcției și priorităților pentru grupul de Sisteme Informaționale;
  • Date și analiză;
  • Serviciile de bază ale grupului de Sisteme Informaționale;
  • Implementarea aplicațiilor și managementul ciclului de viață al acestora;
  • Integrarea sistemelor.

 

Actele necesare  înscrierii la concurs:

 

CONCURSUL CONSTĂ ÎN : INTERVIU.

Dosarele de concurs se depun la Departamentul  Resurse Umane, până la data de 11.07.2025, între orele 8.00-16.00, de luni până vineri, precum şi on-line la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..  

Persoanele selectate să participe la concurs vor prezenta, înainte de data concursului, actele în original în vederea verificării conformităţii copiilor.

Informaţii suplimentare se pot obţine pe site-ul Universităţii Internaționale Danubius: www.univ-danubius.ro sau la Departamentul de Resurse Umane, telefon 0372 361 260.


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.