fbpx
Absolventul lunii mai

Absolventul lunii mai

Absolvent al Facultății de Politehnică, specializarea metalurgie în 2000, Dorinel Loghin a avut norocul să activeze în ultimii 20 de ani în domeniul studiat.

Astăzi, manager producție la o multinațional pe platforma Combinatului, spune că “activitatea în producție vine cu foarte multe provocări, nici o zi nu este ca alta”.

Dinamica este cuvântul zilei , iar producția este rezultatul muncii în echipă, adică performanțele depind în mare și de felul cum manageriezi echipa sau de determinarea fiecăruia, lucru destul de greu și solicitant. Oricât de provocatoare și satisfăcătoare ar fi munca în producție, la un moment dat îți dorești poate ca valoarea ta, performanțele să fie contorizate individual. În acest sens a dat curs unei pasiuni foarte vechi legate de domeniul informatic.

A ales să urmeze cursurile celor două calificari ale Colegiului Danubius, și anume Analist programator și Administrator rețele locale și de comunicații, pe care le-a absolvit cu 10, în luna februarie 2022. Pasiunea pentru programare avută din tinerețe, a fost în sfârșit satisfăcută. Promite că în sesiunea din toamnă se va înscrie la Facultatea de Științe Aplicate, completând astfel profilul de informatician.

“Am retrăit cu drag, într-un an și jumătate de Colegiu, anii studenției îmi amintesc de cursurile la care intram cu plăcere descoperind lucruri noi și interesante, am retrăit sentimentul de colegialitate, orele care veneau și cu momente amuzante, profesori dedicați și implicați. Cursurile reușeau după amiază să mă detașeze de stresul muncii de peste zi.”, a povestit Dorinel

Fire dinamică, Doru este o persoană muncitoare, motivată, determinată, și consideră că va putea activa în cele 2 specializări, Metalurgie și Informatică.


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.