O ZI ÎN PENITENCIAR , PROIECT DE IMPACT PENTRU STUDENȚII FACULTĂȚII DE DREPT

Săptămâna trecută, studenți ai Facultății de Drept, atât de la programul de licență cât și de la programele universitare de masterat, Drept și Administrație Publică Europeană și Științe penale, au trăit o experiență inedită: privarea de libertate în cadrul proiectului ”O zi în penitenciar”.

Viitorii practicieni în domeniul juridic au fost transportați cu autospeciala ANP  la Penitenciarul Brăila și, după ce au trecut prin filtrul complet al identificării, percheziției corporale și consultului medical, au explorat mediul penitenciar. Astfel, au descoperit condițiile în care se execută pedepsele privative de libertate, camerele deținuților, spațiile recreative, sala de sport, capela Penitenciarului, biblioteca etc.

Vizita s-a încheiat cu discuții între studenți și deținuți, aceștia din urmă povestind faptele și împrejurările în care au săvârșit diferitele infracțiuni pentru care se află în executarea pedepsei.

Concluzia studenților participanți este că, oricât de clar ar fi prezentate elementele constitutive ale infracțiunilor, oricât de bine ar fi explicate aspectele din practica judecătorească la orele de curs și de seminar,  nimic nu se poate compara, din perspectiva asimilării cunoștințelor teoretice, cu interacțiunea directă dintre student și povestea condamnatului.

Infracțiunile prezentate, direct de către subiecții activi ai acestora, au fost din categorii diferite: infracțiuni contra vieții – omor calificat; infracțiuni contra patrimoniului – furt calificat (jaf armat, furtul de bancomate prin folosirea de exolozibil)  și înșelăciune în formă continuată; infracțuni contra siguranței publice – conducerea unui vehicul fără permis de conducere, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uzul de armă fără drept.

Conducerea Penitenciarului Brăila a pregătit pentru studenți și o prezentare a armamentului folosit de cadrele din mediul penitenciar.

Studenții au înțeles cât de sensibilă poate fi limita dintre legal și ilegal.  Poveștile deținuților care au inetracționat cu studenții au avut ca numitor comun regretul și justificarea conduitei infracționale prin dorința îmbogățirii rapide, indiferent de consecințe.

Este a 5-a ediție a Proiectului ”O zi în penitenciar”, parteneriatul dintre Facultatea de Drept și Penitenciarul Brăila dovedindu-și eficiența.

Mulțumim domnului Comisar - șef de poliție penitenciară Horia HULUBA , Director al Penitenciarului Brăila și doamnei Comisar de penitenciare Simona CALU  - Director Reintegrare Socială pentru extraordinara colaborare cu Facultatea de Drept a Univrsității ”Danubius”.

 

Decan,

Conf. univ. dr. Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

 


EIRP 2022

Universitatea Danubius din Galați, România, alături de  partenerii săi co-organizatori ai evenimentului, Universitatea din Camerino, Italia, Universitatea din Ruse "Angel Kanchev", Bulgaria, Universitatea Aleksander Moisiu din Durres, Albania, Universitatea din Tirana, Albania, Universitatea Liberă Internațională din Moldova vă invita la ediția a 17-a a Conferinței Internaționale „EUROPEAN INTEGRATION. REALITIES AND PERSPECTIVES” – EIRP 2022!
Conferinta are ca speakeri principali pe Dr. Muhammad Shahbaz și Profesor Dr. Steve O. Michael.
 
EIRP 2022 se desfasoara in sistem hibrid, deschiderea evenimentului va avea loc in Sala Senatului, pe 12 mai, la ora 10.00! 

Conferința națională cu participare internațională „Repere teoretice și bune practici în psihologie”

Conferința națională cu participare internațională „Repere teoretice și bune practici în psihologie”

Editia aII-a

1-5 iunie 2022

Conferința ”Repere teoretice și bune practici în psihologie - 2022” este un eveniment stiintific, organizat pentru comunitatea profesioniștilor în psihologie, la care sunt invitati sa se inscrie si profesorii din invatamantul preuniversitar (detalii despre acest panel se pot obtine la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.).

Organizatorii, Drd. Psih. Florian Miu (fondator PROSALVITA -  Centru tratare dependente, program de prevenire şi asistenţă psihologică şi socială a adictiilor) si Psih. Alina Gălățanu (Institutul Pentru Cercetarea Tulburarilor Din Spectrul Autist) si-au propus, cu sprijinul Universitatii Danubius,  sa reuneasca specialiști din ramurile psihologiei și psihoterapiei, atât din țară cât și de peste hotare, pentru a pune bazele unei rețele de profesioniști, care, sub egida interdisciplinarității, sa promoveze bunele practici și rigoarea științifică în domeniile diverse ale psihologiei.

Lucrarile acestui eveniment stiintific se vor desfasura in sistem hibrid, pe platforma ZOOM, si fiecare participant va primi linkul de conectare pana la data de 1 iunie.

Participarea integrala la conferinta va aduce 40 de credite fiecarui participant membru CPR. Conferinta este in curs de acreditare CPR. Taxa de participare este de 350 de lei si poate fi achitata prin virement. (taxa de participare este de 350 lei pentru psihologi si de 200 lei pentru profesorii in invatamantul preuniversitar). Persoanele care vor solicita diploma cu credite CPR vor achita taxa de 350 lei chiar daca detin si titulatura de profesor.

Principalii speakeri sunt:

  • Conf. univ. dr. Adina Karner-Huțuleac

Tema: Elementele fascinante ale Supervizării profesionale în Psihoterapia Sistemică

  • Ana-Cristina Predescu -psiholog clinician, supervizor in psihologie clinica, psihoterapeut - psihoterapie cognitiv-comportamentala, trainer, Brindusa Caval, medic specialist psihiatru si psihoterapeut in formare in psihoterapia integrativa a traumei

Tema: Tulburarea disociativa. Pierderea identitatii sau mecanisme de aparare? Studiu de caz

  • Cristina Sterie, psiholog principal, specializat in psihologie clinica, consiliere si psihoterapie cognitiv-comportamentala, formator si supervizor in aceste specialitati

Tema: Utilizarea conceptualizarii in intelegerea tulburarilor de personalitate in Schema Therapy

  • Mihaela Cismilianu, psiholog clinician principal/ supervizor psihologie clinică, psihoterapeut psihoterapii scurte, colaborative, orientate pe resurse și soluții

Tema: Aspecte practice ale  activității psihologului cu atestat în psihologie clinică și/ sau psihoterapie în cabinetul individual de psihologie

  • Conf. univ. dr. Ionel Mohîrță, psiholog, Vicepresedinte al Asociatiei Europene de Psihologie Transpersonala, Președinte al Asociatiei Romane de Psihologie Transpersonala si Redactor al Jurnalului de psihologie transpersonala.

Tema:  Introducere in Respiratia Spiritului

  • Lector univ. dr. Neaga Susanu, psiholog si psihoterapeut

Tema: Dezvoltarea personală, o cale spre cunoașterea de sine și a celorlalți

  • Lector univ. dr. Radu Predoiu, membru al Consiliului Ştiinţei Sportului din România, al Colegiului Psihologilor din România şi al Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră al UNEFS.

Tema : Strategii pentru controlul emoțiilor și al gândurilor negative în sportul de performanță

  • Lector univ. dr. Tatiana Barbaroș, psiholog principal

Tema: Consilierea în situații de criză la copii

  • Drd. Florian Miu, psiholog si psihoterapeut, Fondator PROSALVITA - program de prevenire şi asistenţă psihologică şi socială a adictiilor

Tema: Suicidul in jocul de noroc patologic

 

Moderator: Alina Gălățanu

 

Inscrierile se pot face aici https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdRDl-NVDKkxtyj2I6qa2NtEDz3nZJD8e5F0gDneykMDQfTNg/viewform?vc=0&c=0&w=1&flr=0

iar ultima zi de inregistrare este  20 mai 2022.

Deschiderea oficiala a evenimentului va avea loc pe data de 1 iunie, in Aula Magna a Universitatii Danubius (Bd. Galati, nr. 3) cu incepere de la ora 10.00!

Detalii despre program si achitarea taxei

https://conferences.univ-danubius.ro/index.php/Psychology/RTPP

 

Mioara Lepadatu,

Specialist PR


EVENIMENT DESTINAT STUDENTILOR LA PSIHOLOGIE SI PSIHOLOGILOR CU DREPT DE LIBERA PRACTICA

WORKSHOP

22 MAI 2022, ora 9.00

UNIVERSITATEA DANUBIUS (Clubul Seniorilor)

 

Trăirea doliului – proces de vindecare a rănilor sufleteşti

Eveniment avizat de către CPR

ANEXA din 12.10.2020 la AVIZ PROFESIONAL Nr. RF-II-CT-214 din 31.10.2019

 

Workshop-ul se adresează în principal psihologilor și studenţilor ce se pregătesc în domeniul psihoterapiei și psihologiei clinice, dar şi altor persoane interesate de temă, care doresc să înveţe cum să-și recunoască emoțiile în situaţii de pierdere, şi că trăirea acestora şi nu evitarea lor face parte dintr-un proces sănătos de vindecare.

Obiectivul major al workshop-ului urmăreşte ridicarea nivelului de înţelegere a necesităţii trăirii doliului, în sensul acceptării emoţiilor declanşate de pierderea „obiectului” investit, dincolo de suferinţa creată. Workshop-ul este creat pentru a ajuta specialiștii, pe de o parte, să-și perfecționeze cunoștințele şi să-și dezvolte abilităţi de bază în procesul de trăire a doliului, prin identificarea și recunoașterea  emoţiilor declanşate de pierdere, de stadializarea procesului de trăire a acestuia, de beneficiile aduse de consumarea doliului prin „arderea” etapelor ce-l compun, şi pe de altă parte să-și dezvolte acele capacități necesare în procesul de evaluare și intervenție în problematica clienților/pacienților ce reclamă un astfel de obiectiv terapeutic.

Derularea Workshop-ului va avea în vedere următoarele etape:

  • Moment de intercunoaștere pentru inițierea și creșterea gradului de securizare a grupului;
  • Definirea și clarificarea conceptelor de bază ale temei: pierdere, doliu, vindecare;
  • Identificarea stadiului în trăirea doliului;
  • Recunoașterea tipurilor de trăire a doliului (vizionare secvențe de film terapeutic);
  • Identificarea simptomelor asociate suferinţei trăite în funcţie de stadiul doliului;
  • Acceptarea suferinţei şi trăirea ei ca fiind procese inerente vindecării;
  • Recomandări privind consilierea şi psihoterapia clienţilor în pierdere.
  • Închiderea Workshop-ului.

 

Structura Workshop-ului permite adaptarea la necesitățile participanților, chiar și în cazul nespecialiștilor, putând fi abordate explicații sau exemple suplimentare pentru o bună integrare a informației transmise.

Pentru participanţii nepsihologi, studenţi, se vor elibera diplome de participare la eveniment, iar pentru participanţii psihologi cu drept de liberă practică, se vor elibera diplome cu 10 credite profesionale. 

Workshop-ul va fi susţinut de Psiholog Psihoterapeut Principal Nicu Ionel SAVA, Formator şi Supervizor în psihoterapie. 

Data: 22 mai 2022. 

Inscrierile se efectueaza completand formularul disponibil la link-ul: https://forms.gle/nimKioNUxxDQagdG7 , pana la data de 19 mai 2022.

Taxa de participare: 300 lei. 

Persoană de contact: SAVA Nicu Ionel, 0723624799, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.