fbpx
Universitatea Danubius are un nou rector - Prof. univ. dr. Steve O. Michael

Universitatea Danubius are un nou rector - Prof. univ. dr. Steve O. Michael

Universitatea Danubius este extrem de încântată să anunțe numirea Dr. Steve O. MICHAEL în funcția de Rector și Director Executiv, în urma recomandărilor Consiliului de Administrație al Universității Danubius și Senatului Universității, ulterior a aprobării Ministerului Educației din România.

 

Reflectând asupra acestei numiri, Președintele Consiliului de Administrație, Conf. univ. dr. Andy PUȘCĂ, a declarat că „îl cunoaștem pe Dr. Steve O. Michael de peste 15 ani, timp în care s-a implicat în Universitate în calitate de Vicepreședinte al Consiliului de Administrație, oferind training anual cadrelor didactice si personalului administrativ. Este personalitatea care a adus studenți americani la Universitatea Danubius pentru a studia în străinătate, pe când avea functia de Prorector la Universitatea Arcadia. El a fost catalizatorul din spatele rețelei și recunoașterii internaționale a Universității Danubius. Personal, nu cunosc pe altcineva cu un astfel de nivel și profunzime în managementul învățământului superior, expertiză în leadership intercultural și expunere și recunoaștere internațională. Suntem, într-adevăr, bucuroși să-l facem membru al comunității danubiene!”

 

Prof. univ. dr. Georgeta MODIGA, Preşedinta Senatului Universitar, a declarat:

Domnul Prof.univ.dr. Steve O. Michael are o relație de lungă durată cu universitatea noastră. A fost aproape de această instituție academică și a interacționat cu toate structurile din cadrul Universității. Poziția de vice-președinte al Consiliului de Administrație al Universității l-a pregătit să răspundă atât la provocările, cât şi la perspectivele şi oportunităţile societăţii în care trăim.

Dorește cu ardoare consolidarea și împuternicirea acestei structuri pentru rolul de coordonare şi control, similar cu consiliile de administrație din SUA. Având în vedere experiența sa în acest domeniu, va lucra la formarea și managementul Consiliului pentru a îmbunătăți sistemul de guvernanță al universității. A ajutat la recunoaşterea internațională a Universității, invitând conducerea instituției să facă parte din Asociația pentru Progresul Global al Universităților și Colegiilor (AGAUC).

Singurul program de studii majore de succes în străinătate care a adus studenți americani la Universitatea Danubius a fost sub conducerea sa, pe când era Prorector al Universității Arcadia. Toate activitățile sale, inclusiv consultările continue cu conducerea universității, atelierele de lucru și formarea personalului, precum și construirea de parteneriate au fost făcute până în prezent cu scopul de a asigura o dezvoltare şi o vizibilitate internaţională a universităţii noastre, atât pentru atragerea de studenţi, cât şi pentru realizarea de proiecte de cercetare comune.

Pentru toate acestea și ca o recunoaștere a anilor săi de muncă, academician recunoscut, apreciat și experimentat din învățământul superior și devotamentul față de țările din jurul Mării Negre, în anul 2008 i-a fost a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Danubius” din Galaţi.

In calitate de Președinte al Senatului, transmit sincere felicitări și mulțumiri pentru determinarea și responsabilitatea cu care s-a angajat în sarcina de a aplica teoriile de leadership și setea de transformare pentru Universitatea ,,Danubius’’ din Galați.        

Cred cu tărie că doar printr-un efort comun, coordonat, putem progresa, aşa cum ne dorim cu toţii!”

 

Constatând importanța de a avea un rector american, Gabriel NEAGU, Președintele Ligii Studenților danubieni a remarcat că “Domnul Steve este o persoană minunată şi apropiată de studenţi. Aceștia adoră să îl întâlnească prin universitate”. 

 

În numele personalului, Ana-Iuliana MIHAI, șeful de cabinet al Universității, a declarat: „Universitatea Danubius se află astăzi într-un moment în care își analizează întregul potențial pentru îndeplinirea misiunii și viziunii sale, și anume aceea de a fi o universitate românească, într-o cultură europeană și internațional globală, în care se introduce experiența americană a managementului educațional, prin contribuția adusă de dr. Steve O. Michael, lider american în educație, care s-a alăturat echipei noastre în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Administrație cu peste 10 ani în urmă.

Conducerea și contribuția Dr. Michael au ajutat Universitatea în demersul său de remodelare a misiunii, valorilor și strategiei sale. Suntem recunoscători că îl avem în funcția de Rector al Universității Danubius și apreciem cu adevărat serviciile pe care le-a oferit atât personalului nostru didactic, personalului didactic auxiliar, cât și studenților și absolvenților noștri în ultimii ani. De asemenea, ne-a ajutat să înțelegem că progresul instituției poate fi obținut prin combinația dintre viziune neconstrânsă, planificare atentă, execuție meticuloasă și mesaje coordonate.”

 

La rândul său, Dr. Steve O. MICHAEL, a mulțumit conducerii Universității și comunității pentru încredere și oportunitatea de a o servi. Și-a exprimat recunoștința faţă de regretatul Dr. Benone Pușcă, fondatorul Universității „Danubius”, pentru viziunea și moștenirea sa. „Dragostea mea pentru România și Europa de Est, în general, mă obligă să accept această oportunitate în cel mai dificil moment din istoria Universității. Am în vedere provocările post-COVID-19 și cele ale gestionării unei universități private într-un mediu național de învățământ superior relativ nou. Cu siguranță nu pot subestima aceste provocări, dar cu dăruirea conducerii, cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar și studenților, precum și angajamentul oamenilor din regiunea Galați - Brăila, sunt ferm convins că ne așteaptă zile mai bune.

 

Dr. MICHAEL este un expert internaţional în domeniul învățământului superior foarte respectat, cu un istoric de management dovedit la Kent State University, Arcadia University și Charles R. Drew University of Medicine and Science. Este un om de ştiinţă britanico-canadian al Commonwealth-ului și un bursier al Consiliului American pentru Educație (American Council on Education - ACE), la Universitatea Carnegie Mellon (SUA), la Universitatea din Bath și la City University din Londra și unul dintre principalii fondatori și pionieri ai Asociației Naționale a Ofițerilor de Diversitate în Învățământul Superior (National Association of Diversity Officers in Higher Education - NADOHE), Asociației Directorilor Academici (Association of Chief Academic Officer - ACAO) și Asociației pentru Progresul Global al Universităților și Colegiilor (The Global Advancement of Universities and Colleges – AGAUC).


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.