fbpx

Starea Universitatii Internationale Danubius, prezentata de Rectorul Prof. univ. dr. Steve O. Michael

In data de 15 februarie, in ziua cand comunitatea danubiana a celebrat aniversarea Zilei Universitatii Internationale Danubius, Profesorul Steve O. Michael, Rectorul si CEO universitatii a prezentat Starea Universitatii. Raportul privind starea universității este un eveniment important în Statele Unite ale Americii,  este o zi în care Biroul Executiv, cunoscut fie ca președinte, rector, vice-cancelar sau cancelar prezintă rezumatul progreselor și provocărilor anului trecut, descrie unde se află Universitatea în evoluția sa și dă tonul pentru anul care vine.

Anul trecut, s-a luat decizia ca această evaluare importantă a Universității să fie făcută de Ziua Fondatorului. Cea mai mare contribuție a Profesorului Benone Pușca este înființarea Universității Danubius; prin urmare, s-a hotarat să-l onorăm, reflectând la ceea ce am realizat in anul precedent si prin tot ceea ce am făcut cu viziunea și inițiativa pe care le-a lăsat în mâinile noastre.

Prof. Steve O. Michael a început prin a transmite felicitări și recunoștința sa comunității universitare și în special persoanelor care au depășit chemarea datoriei în anul care a trecut si a adresat felicitari tuturor membrilor comunitatii Danubius pentru munca extraordinara si pentru toate realizarile profesionale din anul precedent!

In cea ce priveste raspunsul la intrebarea: Ce ne rezervă viitorul? - am dezvoltat un Plan Strategic vizionar care prin care ne angajam sa avem ca obiective principale creșterea și extinderea, scopul fiind de a deveni o universitate in care sa existe cat mai multe programe in limbile engleza si romana.  

Universitatea Internațională Danubius va continua să joace un rol important în continuarea dezvoltării regiunii Brăila-Galati. Suntem bine poziționați pentru a aduce conștientizarea acestei regiuni prin activități universitare și pentru a contribui la bunăstarea economică și socială a regiunii. O universitate este un atu pentru comunitatea sa.

Rectorul Universitatii Internationale Danubius, in incheiere, a adresat un mesaj comunitatii danubiene: ,,Vă invit să vă alăturați mie nu doar să vedeți ce este Universitatea Internațională Danubius astăzi, ci să vă inspirați de ceea ce poate deveni mâine și, cu inspirația noastră colectivă, VOM LUCRA IMPREUNĂ PENTRU A FACE  SĂ SE ÎNTÂMPLE CEEA CE NE-AM PROPUS!

 

Mulțumesc. Dumnezeu să binecuvânteze Universitatea Internațională Danubius, Dumnezeu să binecuvânteze România!

Dr. Steve O. Michael

Profesor, Rector și CEO

Universitatea Internațională Danubius,,

 

Mai jos puteti urmari inregistrarea prezentarii realizate de Rectorul Steve O. Michael.

https://youtu.be/CV3mGftJm9I?si=13vwtN2KJQKMq7Po


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.