Fondator

BenonePusca

Fondatorul Universității Danubius Galați

Prof. univ. dr. Benone Pușcă

DOCTOR HONORIS CAUSA
AL UNIVERSITATII "VASILE GOLDIS" DIN ARAD

DOCTOR HONORIS CAUSA
AL UNIVERSITATII LEIBNIZ DIN MILANO

C.V.

Lista de lucrări

Ediție Speciala TV Galați | Lansare de carte | OMUL Benone Pușcă

 

Discursul Domnului Președinte Prof. univ. dr. Benone Pușcă la aniversarea a 20 de ani de existenţă a Universităţii „Danubius" din Galaţi



Doamnelor şi Domnilor,
Universitatea „Danubius" din Galaţi împlineşte două decenii de existenţă. Un timp, desigur, nesemnificativ, în raport cu Timpul însuşi, cu marile cuceriri şi creaţii ale geniului uman, şi, în mod cert, nesemnificativ în raport cu tradiţia universitară a Moldovei istorice, a României, a Europei şi a lumii întregi.

Pentru noi, însă, cei de la „Danubius", 20 ani de existenţă universitară, la Galaţi, cetate spirituală, aşezată nu doar la confluenţa Siretului cu marele nostru fluviu, ci şi a marilor culturi şi civilizaţii europene, înseamnă mult! Înseamnă, desigur, un adaos important la cele 3 pătrare de secol, de când Galaţiul este nu doar un port maritim la Dunăre, nu doar capitala Dunării de Jos, ci este şi un puternic şi tradiţional centru universitar românesc, care a constituit – şi constituie încă – un ferment puternic la înflorirea ţării!

Înseamnă un exemplu de coexistenţă a două sisteme de învăţământ; respectiv, de stat şi particular, care sunt animate de aceleaşi nobile idealuri, legate de propăşirea ţării, prin educarea fiilor săi în spiritul exigenţelor societăţii cunoaşterii. Desigur, acesta este un motiv ca ambele sisteme de învăţământ să coexiste, pe un teritoriu al liniştii, al raţiunii şi înţelegerii, dar şi pe terenul unei inevitabile şi neantagonice concurenţe, aşa cum se întâmplă în toate domeniile în întreaga lume.

 

Doamnelor şi Domnilor,
Vă rog să observaţi că noi, urmând bunele tradiţii ale învăţământului românesc, construim la „Danubius", nu doar o structură universitară, ci şi o spiritualitate românească, adecvată progresului! Aceasta se datorează, în primul rând, formării, la universitatea noastră, a unei adevărate temelii academice, concretizată în existenţa unui corp profesoral, format în totalitate din doctori şi doctoranzi, care ocupă întreaga panoplie de posturi didactice, de la asistent la profesor universitar. De asemenea, vă rog să observaţi că noi, în dorinţa de a fi în pas cu cerinţele universitare moderne, am construit la „Danubius" şi o puternică bază materială, concretizată în amfiteatre, săli de curs şi seminarii, laboratoare bine dotate, bibliotecă, săli de lectură, terenuri de sport, un studio de televiziune şi un necesar spaţiu administrativ. Toate acestea, frecventate, în cei 20 de ani, de peste 15.000 de studenţi şi masteranzi, care îşi au obârşia nu doar în Galaţi, semn că performanţele noastre sunt recunoscute în multe zone ale ţării.

În demersul nostru pentru un învăţământ performant am fost încurajaţi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, de unde, în timp, am primit şi felicitări pentru realizările noastre. De asemenea, permanent, am fost sprijiniţi de organele administrației publice locale, în speţă de primarul municipiului Galaţi, de preşedintele Consiliului judeţean, de prefectul judeţului , cărora le aducem şi pe această cale mulţumirile noastre.

Trebuie să menţionăm că în instituţia noastră, o preocupare permanentă a constituit-o apropierea studenţilor de latura practică a profesiunii pe care au îmbrăţişat-o prin opţiunile manifestate la admitere. În acest sens ei au fost îndrumaţi de cadrele noastre de specialitate în cercuri ştiinţifice şi de artă, în redacţii-şcoală, în vederea obţinerii unor performanţe deosebite, în cercetare, în publicistică, precum şi în deprinderea unor aptitudini speciale legate de munca de magistrat, avocat, notar public, consilier juridic, economist, specialişti în relaţii publice, în diplomaţie şi în administraţie. Precizăm, în acest context, faptul că studenţii noştri participanţi la concursul de Clinică juridică organizat de Universitatea din Bucureşti s-au situat pe primele locuri.

Menţionăm că, Universitatea „Danubius" din Galaţi a organizat în cei 20 de ani de existenţă, peste 30 de sesiuni ştiinţifice, simpozioane şi conferinţe, în majoritate cu participare internaţională, ale căror lucrări au apărut în volume, dar şi în publicaţii ale instituţiei noastre, cum ar fi: „Analele Universităţii Danubius", „Danubius Universitas", revistele „Acta Universitas Juridica", şi în „Euroeconomica", cotate în BDI.

Nu întâmplător, Universitatea „Danubius" din Galaţi a fost atestată în 2008 ca instituţie de cercetare-dezvoltare şi s-a plasat pe locul 5 în România între universităţile atestate ca unităţi de cercetare-dezvoltare, conform deciziei ANCS din iulie 2008. Toate acestea, au constituit premise, pentru ca prestigiul instituţiei noastre să crească de la un an la altul, dovadă că din anul 2005 „Danubius" acordă titlu de „DOCTOR HONORIS CAUSA. Au primit acest titlu Ion Iliescu, fostul Preşedinte al României, academicianul Mihai Cimpoi, academicianul Răzvan Theodorescu, precum şi profesori din Franţa, Germania, Suedia şi S.U.A., reprezentanţi ai unor universităţi prestigioase cu care „Danubius" are legături ştiinţifice, de prietenie şi colaborare.

Doamnelor şi Domnilor, vă aflaţi sub auspiciile unui edificiu nou, construit pe baze libere, cu realizări recunoscute!
Iar astăzi, când trăim în era globalizării dar şi a celei de a patra revoluţii din istoria civilizaţiei, revoluţia informatică, veţi afla lucruri noi despre instituţia noastră, despre colaboratorii noştri, despre preocupările lor ştiinţifice şi culturale. Veţi afla că odată cu implacabila trecere a timpului ne gândim să devenim noi înşine povestea noastră. Fiţi dar, bineveniţi la „Danubius", si, daţi-mi voie, să urez succes deplin lucrărilor Conferinţei Internaţionale!

Vă doresc, tuturor, depline satisfacţii profesionale!
Vă mulţumesc!

 

Stai Conectat

captcha  

neuvoojooble

Sus