Portrete de profesori

Benone Pusca

Pentru mine, Danubius a fost la început un vis care a prins contur în anii generoși de după decembrie 1989. Într-o lume care își căuta repere noi, pentru mine și cei din preajmă mea, o universitate privată și nu de stat, era realizarea care ar fi încununat un efort anterior de devenire intelectuală. Orașul și țara aveau nevoie de încă o universitate la mal de Dunăre care să iradieze cultură și spiritualitate în contextul generos al timpului post decembrist. Am edificat-o cu dragoste și cu curaj în ciuda greutăților de care a trebuit să mă lovesc.
Astăzi, Danubius e o cetate a științei și a culturii care străjuiește falnic una din intrările în oraș și conferă acestuia o aură de noblețe și prestigiu cultural ce nu mai pot fi ignorate. Danubius trăiește prin oamenii ei de care sunt chiar mai mândru decât de edificiile ce bucură privirea.
În sufletul meu universitatea e realizarea cea mai dragă pe care o pun alături de familie și de carieră. Anii vor confirma că a meritat să-mi consacru o parte semnificativă din viață pentru a da strălucire și consistență unui gând îndrăzneț.

Prof. univ. dr. Benone Pușcă
Președinte Fondator Universitatea „Danubius"

Andy Pusca

Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Danubius” din Galaţi și, în același an, 1999, licenţiat în Ştiinţe Administrative la Facultatea de Administraţie Publică din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, am devenit cadru didactic imediat după absolvirea facultății.

Am profesat în calitate de avocat dar am revenit la prima mea pasiune, aceea de a fi profesor. Am colaborat cu mai multe instituții de învățământ superior, predând la cele mai prestigioase universități din România. Amintesc experiențe profesionale extraordinare trăite la Institutul Național al Magistraturii unde am coordonat activitatea magistraților stagiari; apoi am predat cursul de drept civil în cadrul Academiei de Poliție și la Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative, București.

Deoarece sufletul mi-a rămas întotdeauna la Galați, am ales, în anul 2008, să îmi dedic întreaga energie și să pun în practică o viziune îndrăzneață pentru acea perioadă în care exista o acerbă concurență a instituțiilor de învățământ superior din România, aici, la Universitatea ”Danubius” din Galați.

Internaționalizarea, antreprenoriatul, open și on-line sunt termenii- piloni care vor susține și vor direcționa determinarea noastră de a îndeplini obiectivele misiunii Universității ”Danubius”, universitatea care a reușit să se conecteze comunității globale prin calitatea, profesionalismul, entuziasmul și implicarea oamenilor săi: studenți, profesori, personal nedidactic, absolvenți.

Voi continua, în calitate de Rector, alături de echipa mea, să mențin Universitatea ”Danubius”, o universitate care investește în educație, antrenează inteligența și rezistă tuturor provocărilor, cu dinamism și entuziasm!

 

Conf. univ. dr. Andy Pușcă
Rector Universitatea „Danubius"

Negrut Vasilica

Anii petrecuți în Danubius au însemnat și încă înseamnă o parte semnificativă a vieții mele mature. Aici am parcurs toate treptele ierarhice ale carierei didactice universitare. Tot aici m-am format ca cercetător și om al Cărții și mi-am conturat personalitatea în sens academic.
Contextul academic danubian e unul care potențează personalitatea și de aceea îl recomand cu căldură oricui își dorește o experiență umană și profesională de ținută.

Prof. univ. dr. abilitat Vasilica Negruț
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius”
Profesor Emerit Universitatea „Danubius”

Constantin frosin

Experiența danubiană a însemnat, pentru mine, un nou început. O Renaștere, de tipul celei Franceze sau Italiene, ceea ce a însemnat un salt în cunoaștere și în dezvoltarea personală, un salt calitativ extraordinar, pe un fond de liniște sufletească și de împăcare cu sine. Concret, nu am simțit niciun fel de presiune, caci atmosfera este aici una propice cercetării și învățământului de calitate. Deși este un sistem privat de învățământ, nu m-am simțit privat de niciunul din drepturile mele de a evolua si de a mă împlini plenar în plan profesional, si nici eu nu m-am privat de plăcerea de a efectua cercetări în domeniile mele de referință și de aplicație. Faptul că am putut traduce peste 200 cărți (printre care și șase cărți propuse la Premiul Nobel pentru Literatura), că am putut publica 43 de cărți de autor (jumătate de literatură, jumătate cu caracter științific), că am putut publica în zeci și sute de reviste și de antologii, a însemnat o extraordinară libertate de mișcare – exact ceea ce trebuie unui profesor universitar !
Parafrazând un vechi proverb românesc, pot spune cu mâna pe inimă:
NICAIERI NU E MAI BINE CA LA DANUBIUS!!!

Prof. univ. dr. Constantin Frosin
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius”
Profesor Emerit Universitatea „Danubius”

RUSU ION

Pentru mine, Universitatea „Danubius” din Galați a reprezentat o nouă provocare, diferită și totodată specială în raport cu cele anterioare.
Am găsit aici un colectiv de cadre didactice de excepție, care m-a primit cu multă căldură și înțelegere. Domnul Prof.univ.dr. Benone Pușcă este omul care, pe lângă multe alte merite incontestabile, a știut să adune și să formeze în jurul său o familie academică unită, familia Danubius.

Prof.univ.dr. Ion Rusu
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius”

Jana Maftei

Mare parte din evoluția mea profesională s-a realizat în climatul academic favorabil activităților didactice și de cercetare pe care îl promovează Universitatea „Danubius”. Trăiesc experiența danubiană cu sentimentul de apartenență la o comunitate academică în care performanța și excelența se completează în mod fericit cu șansa de a-ți afirma propria identitate profesională, cu privilegiul de a contribui la procesul de maturizare intelectuală a studenților noștri.

Prof. univ. dr. Jana Maftei
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius”

Georgeta Dragomir

Universitatea noastră a fost, este și va fi același loc de dăruire, împlinire și succes în care, la bine și la greu, ești înconjurat de prieteni. Te simți înțeles, ajutat, valorizat și apropiat sufletește de toți cei cu care te unește destinul acestui univers spiritual! Am pășit cu speranță în lumea universității, am trăit cu entuziasm fiecare moment și va face parte din ființa mea chiar și atunci când curgerea timpului va decide alte sensuri.

Prof. univ. dr. Georgeta Dragomir
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius”

Viorel Ariton

Universitatea „Danubius” este locul libertății academice care m-a stimulat să construiesc idei și proiecte în dimensiuni educaționale, de colaborare interumană și de cercetare-inovare, prin care – cu deschiderea conducerii și împreună cu colegii, să contribuim la dezvoltarea acestor aspecte ale mediului academic local, în unele cazuri vizând impact național și internațional. Universitate tânără, cu personal tânăr, sunt convins că viitorul va fi un crescendo de spirit și responsabilitate.

Prof. dr. ing. Viorel Ariton
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius”

Doinita Ariton

Am continuat la Universitatea „Danubius” colaborări și proiecte care m-au preocupat, în acest mediu îndrăznind să abordez cele trei axe ale vieții universitare: cercetare, educație, antreprenoriat. Am reușit să formez colective de lucru cu care am desfășurat proiecte pe toate cele trei axe, în colaborări naționale și internaționale cu universități de prestigiu din țară și din străinătate; în toate acestea am urmărit și constatat cu bucurie libertatea de gândire și abordarea voluntară – de altfel specifice mediului academic. Universitatea „Danubius” este deschisă și construiește pe cele trei axe și sper că tinerii noștri vor beneficia de aceasta în continuare.

Prof. univ. dr. Doinița Ariton
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius”

Bogdan Constantin Andronic

Universitatea „Danubius”, printre pionerii învățământului privat, a început ca o idee, un ideal de devenire și o provocare – aceea de a construi o alternativă viabilă la învăţământul de stat. A ajuns un exemplu în spațiul academic contemporan românesc și internațional.
Realizez din propriile trăiri faptul că edificarea acestei Alma Mater a implicat dăruire totală, efort permanent, competenţă şi aptitudini de leadership din partea fondatorului, prof. univ. dr. Benone Puşcă.
Îi sunt recunoscător pentru spiritul tânăr, înţelegerea de care a dat dovadă, acceptarea și susținerea mea ca membru al colectivului de cadre didactice al Universităţii. La vremea aceea parcursesem treptele carierei ştiinţifice până la gradul de profesor şi aveam o experienţă de peste un deceniu în învăţământul privat.
Le sunt îndatorat colegilor care m-au integrat în preocupările lor științifice, studenților și masteranzilor care au adresat întrebări incomode, nelăsând spațiu pentru plafonare didactică. Am întâlnit oameni frumoși spirituali, caractere de referință, ambiții consolidate în performanțe academice.
Mulțumesc Danubius!

Prof.univ.dr. Bogdan Andronic
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius”

TutuPisleag

Universitatea Danubius reprezintă pentru mine o experiență extrem de interesantă și provocatoare. M-a surprins în mod deosebit rigoarea și preocupările pentru menținerea standardelor educaționale printr-un management integrat și performant susținut la nivelul fiecărei structuri de învățământ și administrative pentru a se menține ca un adevărat centru al învățământului superior. Este o instituție de învățământ superior bazată pe performanță universitară, deschisă cercetării și inovării, recunoscută la nivel național și internațional. Ceea ce este mai important constă în faptul că cei implicați în procesul de educație sunt dedicați performanței și loiali instituției. Atunci când am venit pentru prima dată în universitate, logo-ul universității mi-a amintit de vorbele lui Nicolae Titulescu, ”și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Şi chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, căci m-am străduit să aprind lumina”. Aici la Danubius, este cu adevărat străduință, iar cei care vor veni, se vor convinge.

Prof.univ.dr. Țuțu Pișleag
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Florin Dan Puscaciu

Activez în structurile didactice ale Universității „Danubius” de mai bine de două decenii. Dincolo de disciplinele pe care le predau, cu satisfacții deosebite, am găsit aici un spirit de competiție provocator, o relație colegială extrem de caldă și evenimente stimulative în plan academic. În Danubius mă simt în largul meu și nu văd vreo alternativă de a-mi continua cariera într-o altă instituție.

Prof.univ.dr. Florin Dan Pușcaciu
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius”

Anca Gabriela Turtureanu

Universitatea „Danubius" înseamnă o mare parte din viața mea, familia mea danubiană și cariera mea. Mi-am început cariera ca absolventă a Universității București și doctor în științe a Academiei Romane, dar mi-am definitivat studiile ca student și masterand al Universității „Danubius". Pe tot parcursul studiilor în cadrul Universității „Danubius" am simțit susținerea pentru perfecționarea profesională. Aici am simțit constant sprijinul pentru parcurgerea pașilor din carieră (lector, conferențiar, profesor), dar și susținerea pentru dezvoltarea activității de cercetare științifică.

Prof. univ. dr. Anca - Gabriela Turtureanu
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius"

Luca Iamandi

Danubius este o universitate, este un concept, o credință, este calitate și prietenie.
Danubius este câmpul de cunoaștere științifică și devotament didactic.
Danubius a devenit model pentru alți actori din domeniul educației iar pentru mine șansa de a urca scara devenirii universitare și cunoașterii.
Danubius a construit destine și a format și consolidat caractere.
În 1991, omul erudit, cu calități umane și educaționale deosebite, mi-a stimulat urcușul pe scara recunoașterii universitare. A fost o întâlnire predestinată cu un om minunat pe care în taină și uneori declarat, îl admir. Domnul președinte, Benone Pușcă, căci despre domnia sa este vorba, a pornit de la o idee și a realizat  o lucrare monumentală: Universitatea „Danubius”.
Experiența mea de 26 de ani în Universitatea „Danubius”, m-au transformat într-un tenace promotor și apărător al citadelei noastre universitare.

Prof.univ.dr. Luca Iamandi
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius”

Mirela Arsith

Universitatea „Danubius” din Galați și-a deschis porțile pentru mine în anul 2008. Încă de la început, am aderat la viziunea și valorile acestei instituții de învățământ superior, care promovează, printre altele, o deosebită deschidere spre performanță și cooperare națională și internațională.
În spațiul Universității „Danubius” am evoluat profesional, având un mediu academic prielnic pentru desfășurarea activităților didactice. De asemenea, pot desfășura, în condiții optime, o activitate de cercetare concretizată în articole indexate BDI, volume colective și cărți. Alături de colegii mei, particip la dezbaterile Centrului de Cercetări Dunărene.
În calitate de decan (2011-2016), m-am implicat, alături de ceilalți membri ai Departamentului de Comunicare și Științe Politice, în dezvoltarea academică a Facultății de Comunicare și Relații Internaționale, pentru care am avut și deosebitul sprijin al managementului de vârf al universității.
În prezent, în calitate de Președinte al Senatului Universității „Danubius”  mă implic cu pasiune în demersurile de dezvoltare instituțională a universității și de implicare activă a acesteia în comunitățile galățeană, regională, națională și internațională, sub aspect academic, cultural și social. 

Conf. univ. dr. Mirela Arsith
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Florian Marcel Nuta

Universitatea Danubius reprezintă pentru mine, prin valorile declarate şi promovate şi prin voinţa organizaţională dovedită, locul în care caracterele se modelează și educă, iar spiritele cresc prin propriile pârghii interioare şi prin interacţiunea cu ceilalţi. Deschiderea către nou este catalizatorul care a dus multe din proiectele individuale sau de grup de la stadiul de vis şi aspiraţie la stadiul de fapt concret şi plus valoare. Prin tot ceea ce reprezintă, Danubius este o universitate în cel mai bun, responsabil şi pur sens al cuvântului şi un loc unde aspiraţiile devin excelenţă. 

Conf. univ. dr. Florian Marcel Nuță
Prorector pentru activitatea științifică, Universitatea „Danubius”

Carmen Sîrbu

De un număr semnificativ de ani activez în cadrul Universității „Danubius” în calitate de cadru didactic specializat pe economie. Șansa de a modela viitori specialiști în economia reală o văd ca pe o misiune de la care nu mă pot sustrage. Satisfacțiile profesionale se completează fericit cu atmosfera de solidaritate și colaborare ce mă face să mă simt împlinită atât ca persoană, cât și ca specialist.

Conf. univ. dr. Carmen Sîrbu
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius”

Cornelia Tureac

Intrarea mea în corpul cadrelor didactice din Galați a constituit o mare provocare, un alt început de carieră. Lector doctor în cadrul Facultății de Științe economice, am înțeles că rolul cadrului didactic este de a se face înțeles de tinerii din jurul nostru prin cele mai atractive materiale didactice utilizate. Ca urmare a activității de cercetare am promovat conferențiar, director de departament al Facultății de Drept, Decan la Facultatea de Științe economice.
În cadrul Universității „Danubius” am avut și sper să mai am mulți ani, cele mai frumoase realizări.

Conf. univ. dr. Cornelia Tureac
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Florin Iftode

În vederea dezvoltării unei cariere în domeniul universitar  mi-am propus, în primul rând, să rămân implicat în activitățile de planificare, organizare și conducere din Departamentul pe care-l conduc, Comunicare și Științe Politice. Am reușit să probez bune competențe de comunicare cu studenții și am acționat pentru susținerea eforturilor de cercetare ale colegilor din Departament, în acord cu strategia elaborată la nivelul Facultății.
Universitatea „Danubius” promovează cunoașterea și inovarea prin oferirea unei experiențe unice de învățare, cercetare și dezvoltare.  Universitatea „Danubius” aduce la un loc, indiferent de vârstă, experiență, nivel de cunoaștere sau forma de pregătire, studenți, profesori, parteneri de pe piața muncii, autorități. Universitatea Danubius este o șansă, este o provocare, este, în primul rând, o familie.

Conf. univ. dr. Florin Iftode
Director Departament Comunicare și Științe Politice, Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Cristian Sandache

Universitatea „Danubius” reprezintă o infuzie de tinerețe sufletească, prin intermediul unui colectiv ambițios, în cadrul căruia se încearcă de ceva timp, o armonizare efectivă a relației profesor-student. Senzația generală este de dinamism, de permanentă căutare a unor noi modalități de exprimare în plan profesional și social. Ideea unei universități  permanent conectată așteptărilor și solicitărilor Cetății.

Conf. univ. dr. Cristian Sandache
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Rodica Pripoaie

Universitatea „Danubius” constituie pentru mine, de peste 18 ani, locul în care am evoluat din punct de vedere didactic și profesional, culminând cu anii 2009-2014, perioadă în care am fost decanul Facultății de Științe Economice și am reușit alături de colegii mei acreditarea tuturor specializărilor de licență și de master existente.
Danubius reprezintă pentru mine anii tinereții mele și familia mea.

Conf. univ. dr. Rodica Pripoaie
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius”

Gheorghe Lates

Deceniul petrecut în Danubius a însemnat pentru mine o încununare a unei cariere cu multe provocări. O universitate privată este altceva decât una de stat și de aceea am vrut să văd cum funcționează învățarea într-un astfel de cadru stimulativ, specific economiei de piață. Competiția se derulează în cadre provocatoare, atmosfera e una de colaborare, iar satisfacțiile profesionale vin în același grad cu atașamentul față de instituție. Sunt încântat că am avut o astfel de opțiune.

Conf. univ. dr. Gheorghe Lateș
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Modiga Georgeta

După mai multe tipuri de experiențe umane și profesionale constat că Danubius a devenit pentru mine spațiul predilect al unui nou tip de carieră. Experiența academică m-a fascinat și continuă s-o facă pentru că aici am întâlnit climatul propice pentru colaborare științifică, pentru comunicare academică și pentru un nou status social. Danubius este exact experiența care-mi lipsea și de aceea îi rămân atașat pentru lungă durată.

Conf. univ. dr. Georgeta Modiga
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius"

Emanuel Stefan Marinescu

Voi descrie Universitatea „Danubius” prin prisma experienței mele de profesor fiind în poziția de a zugrăvi o imagine a implicării mele concrete în dinamica acestei instituții.
Universitatea „Danubius” reprezintă o entitate academică extrem de dinamică, implicată într-un proces fantastic și fascinant totodată de remodelare a propriei personalități. Danubius își dorește să lase o amprentă durabilă și perenă în mediul academic românesc, nu doar în plan local ci și în plan național si internațional.
Danubius își propune să modeleze un mediu psiho-socio-cultural antagonist,  determinându-l să se adreseze viitorului într-o alta formă. Sunt încântat că fac parte dintr-un colectiv care scrie istorie și mulțumesc universității că pot fi părtaș la o întreprindere de o asemenea anvergură.

Conf. univ. dr. Emanuel Ștefan Marinescu
Director Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Ana Alina Dumitrache Ionescu

Parcursul meu profesional în cadrul Facultății de Drept a Universității „Danubius" începe în urmă cu mulți ani, odată cu admiterea la această facultate și a continuat cu o carieră didactică ce m-a onorat și m-a solicitat din plin.
Recent, Universitatea m-a onorat cu funcția de decan al Facultății de Drept pe care o consider o provocare suplimentară în devenirea mea umană si profesională.

Lect. univ. dr. Ana Alina Ionescu Dumitrache
Decan Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius"

Daniela Popa

Universitatea „Danubius” este spațiul în care am crescut și m-am format ca student și cadru didactic. Este locul în care am găsit modele de urmat, oameni pe care îi admir, personalități deosebite, profesioniști și studenți talentați. Aici am trăit experiențe nenumărate, de la emoția studentului examinat până la concursurile de promovare în grad didactic și în funcția de decan.  
Mulţumesc Universității „Danubius” pentru toate realizările mele profesionale!

Lect. univ. dr. Daniela Tănase Popa
Decan Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale

Constantin Tanase

Universitatea „Danubius” din Galați mi-a dat posibilitatea să pătrund în  fascinanta lume academică. Aici am cunoscut oameni deosebiți, cu multă știință de carte și experiență în domeniu, îl exemplific cu toată admirația pe domnul prof.univ.dr. Benone Pușcă, un om cu o vastă experiență în domeniul administrației, cu pasiune pentru formarea viitorilor specialiști. Pentru mine Universitatea a constituit și un nou început, întrucât am venit dintr-un alt domeniu în care lucrasem 30 de ani. Am avut, astfel, prilejul să valorific la catedră o parte din experiența acumulată. Nu pot să nu menționez atmosfera din cadrul colectivului, coeziunea și spiritul danubian și, de ce nu, mândria că fac parte din această comunitate academică.

Lect. univ. dr. Constantin Tănase
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius”

TacheBocaniala

Intrarea mea în mediul academic  din cadrul Universității  gălățene ,,Danubius” a constituit, de la început, o mare provocare, dar și o continuare a începutului de carieră de care am avut parte anterior. Am fost onorat să contribui, la funcționarea în condiții foarte bune a Facultății de Științe administrative cu specializarea Poliție Locală. Ulterior, am făcut parte din Consiliul Facultății de Drept și din Senatul Universității. Simt că m-am împlinit profesional și uman în acest context onorant și solicitant în același timp. Universitatea „Danubius” este spațiul în care cariera se împlinește și se dezvoltă în direcții nesperate. De aceea statutul de danubian vine să împlinească o profesie și o carieră.

Lect .univ. dr.Tache Bocănială
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius”

Nicu Duret

Universitatea „Danubius” este o entitate academică și profesională abilitată să asigure pregătirea studenților la cel mai înalt nivel, iar pragmatismul învățământului se reflectă și în faptul că absolvenții Universității se bucură de aprecieri deosebite din partea angajatorilor.
Sunt fericit că există o asemenea instituție de cultură și învățământ și sunt mândru că fac parte din echipa instituției. Am întâlnit aici oameni calificați și serioși și studenți doritori să schimbe soarta țării în bine.
Sfatul meu pentru studenții acestei instituții este să nu uite să fie danubieni.

Lect. univ. dr. Nicu Duret
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius”

Stefan Gheorghe

În ceea ce mă privește, experiența danubiană a reprezentat un moment hotărâtor  în decursul carierei mele didactice. Ea a survenit în momentul în care, după multiple satisfacții avute în mediul preuniversitar, provocarea era aceea de a atinge aceleași nivele și în cadrul Universității „Danubius”. Și satisfacțiile au venit.....! Ani la rând, având aproape colegii, oameni de certă valoare și pregătire profesională, unii dintre ei foști profesori la facultate, alții, modele de urmat în viață, am reușit să ne bucurăm împreună de avantajele lucrului în echipă, să descopăr tainele meseriei de profesor și, mai ales, să înțeleg cu adevărat cine sunt uitându-mă în ochii unui student mulțumit  de prestația mea. Am reușit să cunosc oameni minunați, iar deschiderea internațională, pentru care nu fusesem mai deloc pregătit,  a fost copleșitoare, cel puțin la început. Acum, nu  pot decât să mulțumesc pentru onoarea de a fi fost acceptat  printre danubieni, în momentul  cel mai oportun al carierei mele de tânăr profesor și, consider că timpul petrecut alături de profesioniști te modelează și te determină să continui  pentru a face ca visul transpus în realitate sub forma Universității „Danubius” să dăinuie mulți ani de acum înainte.

Lect. univ. dr. Ştefan Gheorghe
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius”

Angelica Daniela Chirila

Universitatea ,,Danubius" din Galați reprezintă locul unde, pe perioada studenției, am întâlnit mari profesori, care mi-au format gândirea juridică și cu ajutorul cărora am descoperit ceea ce reprezintă domeniul dreptului.
Mulțumesc Domnilor Profesori și Universității ,,Danubius" din Galați pentru modelele de competență și conduită care mi-au devenit călăuză în viață.

Lect. univ. dr. Angelica Daniela Chirilă
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius"

Gina Ioan

Absolvirea Universității „Danubius" din Galați, Facultatea de Științe Economice în anul 2004, a însemnat pentru mine începutul unei solicitante cariere profesionale. Calitatea profesorilor, cărora astăzi le sunt colegă, m-a ghidat în devenirea mea, și m-a ajutat să înțeleg rosturile unei universități internaționale, antreprenoriale și deschise.

Lect. univ. dr. Gina Ioan
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius"

Gina Livioara Goga

În cadrul Universității „Danubius" am cunoscut profesori de drept de o mare valoare, ale căror lecturi și pledoarii pentru știință m-au călăuzit din studenție în alegerea celei mai frumoase profesii.
Excelența și rigoarea academică a profesorilor de drept care mi-au transmis cunoștințe, m-au impresionat și au statornicit convingeri, prin caracterul și valorile umane de care au dat dovadă.
Apreciez că viața de studentă, în cadrul Universității „Danubius", a reprezentat o perioadă de devenire profesională și umană, modelul universitar danubian constituind pentru mine o etapă și un factor determinant în consolidarea vocației.

Lect. univ. dr. Gina Goga
Facultatea de Drept, Universitatea „Danubius"

Iulian Georgel Savenco

Experiența danubiană petrecută într-un moment fast al Universității, care mi-a deschis cărările vieții, a însemnat mai mult decât un simplu popas academic. Am întâlnit oameni deosebiți, o altă abordare a actului didactic și ceea ce-și dorește orice student, învățământ focalizat pe interesele acestuia. Toate acestea m-au determinat să-mi gândesc o carieră în acest cadru benefic pentru dezvoltarea mea personală și pentru misiunea socială a universității. Prin Danubius m-am realizat și-l recomand ca for formativ oricui își dorește un succes în carieră.

Lect. univ. dr. Iulian Savenco
Director Departament Drept Public și Drept Privat

Manuela Panaitescu

Cariera mea profesională a debutat înainte de întâlnirea benefică cu Danubius. Anii petrecuți în această Universitate de prestigiu m-au marcat profund, mi-am descoperit abilități noi și m-am implicat în angrenajul formării viitorilor specialiști în economie. Pot spune că am renăscut de-a dreptul după această întâmplare fericită.

Lect. univ. dr. Manuela Panaitescu
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius"

Nicoleta Constandache

Întâlnirea mea cu Danubius a fost doar aparent întâmplare, căci am conștientizat imediat că destinul meu e să mă formez și să mă realizez profesional și, dacă se poate și uman, în acest cadru benefic al performanțelor și al excelenței.

Lect. univ. dr. Nicoleta Constandache
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius"

Rose Marie Puscaciu

Prestigiul de care se bucură Universitatea „Danubius" în spațiul academic românesc m-au determinat să devin studenta acestei prestigioase instituții academice. Ulterior am devenit cadru didactic și am descoperit din interior mecanismele performanței care aici este omniprezentă în gândirea oamenilor și în actul didactic de excelență.

Lect. univ. dr. Rose-Marie Pușcaciu
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius"

Madalina Balau

Universitatea Danubius reprezintă pentru mine un tărâm al multiplelor posibilități. Este o Universitate în care pășești ca student sau masterand, în cazul meu, și de aici poți evolua în funcție de pasiunea și talentul tău, iar comunitatea academică Danubius te va susține. Mă bucur că mi s-a oferit ocazia de a lucra într-un astfel de mediu dinamic, dar și încurajator și stimulant pentru orice inițiativă. În cadrul Universității Danubius am evoluat profesional și academic foarte mult. Îi încurajez pe studenții noștri să se implice cât pot de mult în viața de student și în mediul academic pentru că aici se pot dezvolta, își pot câștiga încrederea și libertatea profesională, și pot păși astfel spre o viață împlinită. De asemenea, îi încurajez pe cei care nu ne-au trecut încă pragul să se apropie și să nu neglijeze această resursă de cunoaștere importantă pe care o are comunitatea noastră prin Universitatea „Danubius”.

Lect. univ. dr. Mădălina Bălău
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius"

Sergiu Pirju

Universitatea ,,Danubius” din Galați reprezintă pentru mine deviza de mândrie a activității mele profesionale. Este temelia pe care se clădește cariera mea universitară, unde, învățându-i pe alții mă instruiesc neîntrerupt. Cercetarea efectuată aici reprezintă un necontenit proces de formare prin care dorința de perfecțiune apare ca un țel real și permanent. Activitatea didactică desfășurată aici îmi oferă posibilitatea de a realiza prin perseverență un progres constant, înaintând în sinergie cu restul colegilor pe calea instruirii specifică formării noastre academice.

Lect. univ. dr. Sergiu Pîrju
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Laura Danilescu

Universitatea „Danubius” este o sumă de provocări: aceea de a valorifica prin transmitere cunoașterea acumulată și aceea de a interacționa cu generația tânără.
Danubius este totodată și oportunitate: aceea de a evolua în cariera didactică și de cercetare. Nu în ultimul rând Danubius înseamnă prietenie, spirit, comunitate și mândrie. Toate aceste valori m-au însoțit în cariera universitară și devenirea mea profesională, iar Danubius este mediul ideal pentru împlinirea lor.

Lect. univ. dr. Laura Danilescu
Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Danubius"

Lacramioara Mocanu

Mi-am început colaborarea cu Universitatea „Danubius” din Galați acum zece ani. Danubius mi-a oferit posibilitatea de a-mi lărgi orizontul profesional și uman, de a face parte din lumea academică danubiană, mereu activă, deschisă la nou, dinamică și creativă.  
Toată această experiență academică mă stimulează, mă provoacă și mă încurajează să-mi ating obiectivele personale într-un context stimulativ și generos.
Danubius a dat un sens nou devenirii mele.

Lect. univ. dr. Lăcrămioara Mocanu
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Ionut Stefan

Pentru mulți poate părea ciudat ca un absolvent de filozofie, deci obișnuit cu pragmatismul, să se antreneze într-o provocare universitară de tip privat și într-o specializare care doar tangențial are legătură cu formarea inițială. Și totuși, în Danubius am găsit mediul propice pentru a-mi continua preocupările filozofice și a-mi construi o carieră universitară în concordanță cu așteptările mele. Sunt încântat să aparțin unei comunități stimulative, performante și în largă deschidere spre lume.

Lect. univ. dr. Ionuț Ștefan
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Gheorghe Panfiloiu

La Danubius am întâlnit ceea ce credeam că înseamnă o Universitate: calitate maximă, performanță didactică și academică, inclusiv acea deschidere necesară spre societatea civilă, fără de care o instituție publică nu-și are rostul. De aceea sunt încântat că fac parte din acest angrenaj select.

Lect. univ. dr. Gheorghe Panfiloiu
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Fanel Teodorascu

Pentru mine Universitatea „Danubius” a însemnat șansa de a accede într-un mediu elevat, performant și stimulativ în același timp. Faptul că atât eu cât și soția mea suntem absolvenți la Danubius e un atu în plus în ceea ce înseamnă atașamentul nostru față de valorile academice promovate de această instituție, care a făcut istorie în spațiul danubian și care a devenit etalon pentru alte universități.

Lect. univ. dr. Fănel Teodoraşcu
Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius”

Stai Conectat

captcha  

neuvoojooble

Sus