Noutăţi

UNIVERSITATEA ”DANUBIUS”: 25 DE ANI DE EXISTENȚĂ, AMPLĂ ANIVERSARE ȘTIINȚIFICĂ INTERNAȚIONALĂ CU PARTICIPAREA EXTRAORDINARĂ A PARTENERILOR DIN ÎNTREAGA LUME

mesh 2 1 1 copy copy

 

AUAP BANNER copy copy

25 de ani de la înființarea Universității ”Danubius” este motivul care va fi sărbătorit într-un triplu context științific international grandios, total inedit, la care vor participa zeci de personalități academice și ale relațiilor internaționale din toate colțurile lumii (Statele Unite ale Americii, Thailanda, Indonezia, Filipine, China, Rusia, Arabia Saudită,India, Israel, Germania) : a 4-a ediție AUAP (Asociația Universităților din Asia și Pacific) a Programului de Leadership Global, a 15- a ediție a Forumului AUAP (Asociația Universităților din Asia și Pacific) de învățare și diseminare, îmbunătățirea unui program eficient de mobilitate a studenților universităților din Asia- Pacific și universităților europene (19 – 21 mai) și cea de a 12 – a ediție a Conferinței științifice internaționale: Integrarea Europeană: Realități și Perspective (EIRP).

În cadrul celei de a 15 a ediții a Forumului AUAP reprezentanții de renume ai educației superioare din Europa și din Asia se vor concentra pe aspecte relevante cu privire la dezvoltarea unor programe eficiente de mobilități studențești și de cadre didactice astfel încât să poată fi asigurat un flux bidirecțional de studenți și cadre didactice între aceste regiuni ale lumii.

Vor participa la aceste evenimente 23 de studenți asiatici care vor trăi experiența studentului din România, la Universitatea ”Danubius” , ca prim pas al mobilităților studențești.

Cele două evenimente organizate sub egida Asociației Universităților din Asia și din Pacific, unul dedicat Programului de Lidership Global iar celălalt dedicat mobilității studenților universităților din Asia- Pacific și universităților europene, reprezintă amprente concrete de punere în practică a concluziilor Conferinței generale a AUAP - Rolul universităţilor în promovarea angajabilităţii studenţilor şi antreprenoriatului, care a avut loc în luna noiembrie a anului trecut în Coreea de Sud, Daegu Health College. În cadrul evenimentului menționat la care au participat liderii educației superioare din întreaga lume, s-a stabilit ca la Universitatea ”Danubius” din Galați, membru al AUAP, să se organizeze, în acest an, a 4-a ediție AUAP a Programului de Lidership Global, a 15- a ediție a Forumului AUAP (Asociația Universităților din Asia și Pacific) de învățare și diseminare, îmbunătățirea unui program eficient de mobilitate a studenților universităților din Asia- Pacific și universităților europene.

Dr. Sung HEE HAM – Președinte al AUAP, Prof. Dr. Ricardo P. PAMA – Secretar General al AUAP, Prof. Dr. Wichit SRISA- AN – Președinte- fondator și Emerit al Consiliului Consultativ AUAP, Conf. univ. dr. Andy PUȘCĂ, membru al Consiliului director al AUAP, Prof. univ. dr. Steve O. MICHAEL, Vice - Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Universităţii „Danubius” şi Prorector al Universităţii de Medicină şi Ştiinţă Charles Drew din SUA precum si domnul Prof. univ. dr. Sompong SANGUANBUN, Royal Thai Ambasador, H.E. Diar NURBINTORO – Ambasador al republicii Indonezia pentru România sunt doar câteva personalități de pe lista keynotespeakerilor acestor evenimente.

Vom reveni cu rezultatele acestor trei evenimente științifice internaționale.

 

Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Stai Conectat

captcha  

neuvoojooble

Sus