Noutăţi

Universitatea „Danubius” din Galaţi scoate la concurs posturi didactice vacante - sem. II, anul univ. 2016/2017

sized A Look at Academic Success Coaching Impact on the Adult Student copy

Universitatea „Danubius” din Galaţi scoate la concurs posturi didactice vacante în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ale H.G. nr. 457/2011 privind aprobarea Metodologiei – cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior şi a prezentei Metodologii.
Dosarul de concurs este constituit de către candidat şi se depune la Universitatea „Danubius” din Galaţi, Bulevardul Galaţi Nr. 3, Departamentul Resurse Umane, între orele 9.00-15.00, în perioada 28 aprilie  2017 – 14 iunie 2017.
Toate informaţiile privind calendarul şi condiţiile de organizare a concursurilor pot fi găsite şi pe site-ul web specializat al M.E.N., la adresa http://jobs.edu.ro/index.php
Concursurile se vor desfăşura la sediile facultăţilor cu respectarea termenului de înscriere din acest anunţ şi a termenelor legale de desfăşurare a probelor de concurs care vor fi făcute publice pe site-ul web al universităţii şi pe site-ul web al concursului asigurat de M.E.N.: http://jobs.edu.ro/index.php

 

LISTA POSTURILOR DIDACTICE VACANTE  SCOASE  LA CONCURS
ÎN SEMESTRUL II
ANUL UNIVERSITAR 2016-2017


FACULTATEA DE DREPT
Departamentul de drept public și drept privat

Profesor, poziţia 8, disciplinele: Dreptul muncii şi securităţii sociale – I, Dreptul muncii şi securităţii sociale – II, Dreptul transporturilor;
Salariul minim de încadrare : 2748 lei

Descriere post

Conferențiar, poziţia 13, disciplinele: Drept administrativ european, Dreptul european al concurenţei;
Salariul minim de încadrare : 1857 lei

Descriere post

Lector, poziţia 27, disciplinele: Drept civil. Teoria obligaţiilor, Drept civil. Contracte, Drept procesual civil II;
Salariul minim de încadrare : 1591 lei

Descriere post

Asistent, poziţia 30, disciplinele: Drept civil. Teoria generală, Drept comercial II, Drept civil. Drepturi reale, Drept civil. Persoanele, Clinică judiciară, Drept internaţional privat;
Salariul minim de încadrare : 1450 lei

Descriere post

 

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE
Departamentul de comunicare și stiințe politice

Conferenţiar, poziţia 9, disciplinele: Introducere în psihologie,  Istoria psihologiei.
Salariul minim de încadrare : 1857 lei

Descriere post

Fisa verificare standarde conferentiar poz. 9

 

[Documente utile - PDF]

Calendarul concursului sem. II 2016-2017

Cerere înscriere concurs posturi didactice 2015_2016 sem. II

Declaratie proprie raspundere incompatibilitati

Declaratie proprie raspundere veridicitate informatii

Documente necesare la dosarul de inscriere la concurs

Metodologie si standarde minimale UDG

Coperta dosarului de inscriere la concurs

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Stai Conectat

captcha  

neuvoojooble

Sus