Noutăţi

DOCTOR HONORIS CAUSA -PROF. UNIV. DR. STEFAN C. SCHALTEGGER

 

DHC AFIS 1 copy

Senatul Universității ”Danubius” vă invită, vineri, 10 martie, la ora 12.00, la sedința festivă  de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului Profesor C. Ștefan Schaltegger, personalitate marcantă a vieții științifice și academice mondiale.

Stefan C. Schaltegger este profesor (Sustainability Management) la Universitatea Leuphana din Lüneburg (Germania) şi la Universitatea din Basel (Elveţia) (Business Administration). De asemenea, este  conducătorul Centrului de cercetare pentru managementul  sustenabilităţii şi este coordonatorul programului MBA în acelaşi domneniu.

Este profesor invitat şi cercetător invitat la numeroase universităţi din lume şi speaker la prestigioase conferinţe ştiinţifice. Face parte din comitetul editorial al unor jurnale ştiinţifice din fluxul principal precum Business Strategy and the Environment, Corporate Social Responsibility and Environmental Management, Journal of Cleaner Production, etc.

Este membru în numeroase organizaţii şi asociaţii profesionale şi ştiinţifice internaţionale, implicandu-se activ în promovarea şi dezvoltarea cunoaşterii în domeniul sustenabilităţii.

 

Purtător de cuvânt - Universitatea ”Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Stai Conectat

captcha  

neuvoojooble

Sus