Va aflati aici : Home FACULTĂŢI Ştiinţe Economice
Cuvântul Decanului PDF  | Imprimare |  Email

         Valorile promovate într-o Europă a cunoaşterii şi competitivităţii, în care resursele umane reprezintă bunul cel mai de preţ, constituie repere ale procesului de învăţământ în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice încă din momentul înfiinţării ei, anul 1997.
Misiunea sa principală constă în formarea de specialişti capabili să susţină şi să dezvolte activitatea economico-financiară la nivel local, regional, naţional şi internaţional, să gestioneze şi să influenţeze dimensiunea valorică a societăţii în domeniile specifice: finanţe şi bănci, administrarea afacerilor; contabilitate şi informatică de gestiune; informatică economică.
        În societatea modernă, în care nu mai există graniţe sub aspect economic şi financiar, rezultatele se bazează pe valoare şi performanţă, iar unitatea de măsură este succesul, facultatea noastră asigură competenţe şi transformarea proiectelor în realitate. Seriile de absolvenţi ai facultăţii noastre probează realitatea acestor afirmaţii, prin rolul important în societate pe care l-a dobândit o mare parte dintre ei.
        Prin condiţiile materiale de excepţie pe care le pune la dispoziţie, prin cadrele didactice cu deosebite realizări profesionale şi umane, Facultatea de Ştiinţe Economice investeşte continuu competenţă şi dăruire în viitorul ei, al tinerilor şi al tuturor celor care îşi continuă formarea într-un domeniu de activitate deosebit de important – economia şi finanţele au fost, sunt şi vor fi întotdeauna reperele unei societăţi, alături de valorile morale, obligatorii în meseria noastră.
        Valorificaţi cu încredere statutul pe care-l dobândiţi prin absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Economice, propuneţi-vă obiective tot mai ambiţioase, concentraţi-vă energia şi inteligenţa pentru succesul fiecăruia dintre dvs. şi construiţi, pe această treaptă, un viitor benefic pentru întreaga societate, în plan naţional şi european.
 

Deviza facultăţii noastre: „CALITATE, CONTINUITATE si integrare în VALORILE EUROPENE !”