Facultatea de Stiinte Economice

Prezentare

Facultatea de Ştiinţe Economice a fost autorizată să funcţioneze prin Hotărârea Guvernului României nr. 294 din 16 iunie 1997, fiind acreditată prin H.G.nr. 1609/2004. Raţiunea de a funcţiona, în cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi, a unei Facultăţi de Ştiinţe Economice, a fost impusă de nevoia de a pregăti specialişti în economie, care să determine pragmatic şi ideatic viaţa economică şi socială, prin profesionalism şi competenţă, să fructifice potenţialul local în vederea dezvoltării economice şi adaptării la cerinţele sporite ale pieţei reale şi ale absolvenţilor universităţilor din regiune.

Asigurăm în totalitate condiţiile necesare, inclusiv prin valorificarea experienţei din învăţământul universitar din ţară şi străinătate, adaptarea planului de învăţământ şi a programelor analitice la exigenţele impuse de apartenenţa la spaţiul comunitar, pentru ca absolvenţii cursurilor universitare de licenţă şi masterat să-şi însuşească şi să aprofundeze solide cunoştinţe teoretice şi practice în domeniile specifice: finanţe, administrarea afacerilor; contabilitate şi informatică de gestiune; cibernetică, statistică şi informatică economică.

În acest sens, Facultatea de Ştiinţe Economice este preocupată să asigure viitorilor economişti un profil larg, în ceea ce priveşte pregătirea lor, cerută de realităţile economice prezente şi de perspectivă, răspunzând astfel unui deziderat, referitor la mobilitatea specialiştilor şi locurilor de muncă.

Sub îndrumarea cadrelor didactice, studenţii şi masteranzii participă la manifestările ştiinţifice organizate anual în cadrul Universităţii, dar şi în alte centre universitare. Multe dintre lucrările premiate au fost publicate în reviste de specialitate: „Acta Universitatis Danubius. Œconomica" şi „EuroEconomica" sau în volumele conferinţei.

Sus