Facultatea de Drept

Decan

Lector univ. dr. Ana Alina IONESCU - DUMITRACHE

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | C.V.

Program audiențe:

Decanat C1

MIERCURI: 12.00 - 14.00

Joi: 16. 00 - 18.00

 Ana-Alina-Ionescu-Dumitrache

Cunoaşterea, cultura, spiritualitatea sunt elemente - cheie ale devenirii omului şi societăţii. La temelia lor stă educaţia, concept fundamental pentru edificarea umană. Instituţiile de învăţământ superior sunt, în mod tradiţional, locuri ale transferului de cunoaştere, care formează studenţii să devină independenţi în gândire, să privească critic lumea şi societatea în care trăiesc.

Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante.

Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate.

Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!


 

Director Departament de Drept Public și Drept Privat

Lect. univ. dr. Iulian Savenco | C.V. | Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.


 

Stai Conectat

captcha  

neuvoojooble

Sus