News

ADMITEREA DE TOAMNĂ, APROAPE DE START!

1 – 26 septembrie Sfârșitul vacanței de vară vine cu noi planuri de carieră atât pentru proaspăt absolvenții de liceu care sunt hotărâți să urmeze cursurile unei facultăți cât și pentru cei care simt că este timpul să se reorienteze profesional, să își consolideze poziția într-o instituție sau să avanseze într-un anumit domeniu. Facultățile Universității ”Danubius” sunt pregătite pentru a doua sesiune de admitere cu programe de licență, de master, candidații putând opta și pentru a urma cursurile postuniversitare în domeniul Drept sau alte cursuri de formare continuă de interes pentru o paletă generoasă de profesii. La ce facultăți vă…
Read more...

SPIRITUALIZAREA OMULUI CONTEMPORAN, UN IMPERATIV AL PSIHOLOGIEI TRANSPERSONALE - Conferința anuală a Asociației Europene de Psihologie Transpersonală (ETPA)

Universitatea ”Danubius”, 14-15 octombrie 2017, Galați, România Psihoterapeuți din România, Franța, Italia, Marea Britanie, Peru, Spania, Portugalia, Elveția, și - au anunțat participarea la conferința anuală a Asociației Europene a Psihologiei Transpersonale 2017, eveniment organizat de Asociația Europeană de Psihologie Transpersonală (ETPA), Asociația Română de Psihologie Transpersonală (ARPT) și Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale a Universității ”Danubius”. Tema acestui eveniment științific, „Spiritualizarea omului contemporan, un imperativ al psihologiei transpersonale”, oferă prilejul unor ample dezbateri asupra subiectelor transpersonale, adresându-se unei game variate de profesii: psihologi, cadre didactice, cercetători, psihoterapeuți, studenți, masteranzi, metafizicieni, psihiatri, neurologi, fizicieni, artiști etc. Așadar, sunteți invitați…
Read more...

MASTER UNIC ÎN ROMÂNIA: SHIPPING, INTERNATIONAL TRADE AND FINANCE

PENTRU SPECIALIȘTII DIN INDUSTRIA MARITIMĂ ȘI PIEȚELE FINANCIARE Recunoscut la nivel mondial, Departamentul de Studii Maritime al Universităţii Piraeus din Grecia s-a alăturat Facultății de Științe Economice a Universităţii “Danubius” în demersul de a înfiinţa singurul program de master din România: Shipping International Trade and Finance. Programul a fost creat din necesitatea de a forma specialiști în domeniul industriei maritime în România care să dețină cunoștințe și competențe în managementul afacerilor internaționale și în managementul financiar al companiilor din domeniul afacerilor navale. Scopul principal al programului este de a răspunde nevoilor educaționale existente în această industrie în rapidă evoluție, extrem…
Read more...

“Danubius” University, 25th Anniversary Celebrated with Partners from all over the World!

Last week (May 15-21), Danubius University of Galati celebrated its 25th anniversary with its partners from the United States of America, Russia, China, Indonesia, Thailand, Malaysia, Saudi Arabia, India, Israel, Germany, organizing, in this context of celebration higher education, under the AUAP (Association of Asia-Pacific Universities), the 4th edition of the Global Leadership Program (AUAP), the 15th AUAP Learning and Sharing Forum Enhancing an Effective Student Mobility Programme for Asia-Pacific and European Universities Investment Opportunities for Europe and the 12th edition of the International Scientific Conference: European Integration: Realities and Perspectives (EIRP). The official opening of this triple international scientific…
Read more...

“Danubius” University: 25 Years of Existence, Extensive International Scientific Anniversary with Extraordinary Participation of Partners from Around the World

The 25th anniversary of Danubius University is the reason to celebrate in a grandiose, completely new, international scientific triple-context, with dozens of academic and international relations personalities from all over the world (United States of America, Thailand, Indonesia, Philippines, China, Russia, Saudi Arabia, India, Israel, Germany): 4th AUAP (Association of Universities of Asia and the Pacific) of the Global Leadership Program, The 15th AUAP LEARNING AND SHARING FORUM, Enhancing an Effective Student Mobility Programme for Asia-Pacific and European Universities, Investment Opportunities for Europe (19-21 May) and the 12th edition of the International Scientific Conference: European Integration: Realities and Perspectives (EIRP…
Read more...
Subscribe to this RSS feed

Stay Connected

neuvoojooble

Sus